101 - Michelangelo

Cum Febo nu întoarce Terra mamă
cu brațele-i de flăcări înainte,
tot Soarele ce nu-i încape-n minte
mulțimea noapte-I spune și-așa-l cheamă.

Dar noaptea e firavă ca o scamă
ce piere lângă flacăra fierbinte.
Amnarul cu al cremenii rău dinte
într-o clipită vălul i-l destramă.

Și este fiica Soarelui și-a Terrei:
el o născu, ea-i este cuib de umbră –
de vreți sorgintea ei să i se știe.

Dar lauda ce i se dă scădere-i:
e văduvă și-n gelozie sumbră
un licurici de-ajuns e s-o sfâșie.



din Poezii, traducere de C.D.Zeletin

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Michelangelo



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.