Mi-ai spus...

luni, 30 martie 2020

Mi-ai spus, că nu mă mai iubeşti, aseară….
Şi-ai zis-o aşa de-ncet,şi liniştit,
Am râs ca şi-alte dăţi, a n-a oară,
Crezând că iar îţi arde de glumit.

Şi am venit cu braţele întinse
Spre tine, aşa cum o fac mai mereu,
Cu mii de gânduri şi idei aprinse
Ca să te păcălesc şi eu la rândul meu!

Dar nu, nu-mi mai zâmbeai ca altădată,
Stăteai în colţul mesei abătut,
Privirea-ţi trăda firea zbuciumată,
Şi-o vorbă înăbuşită –n colţ de gând.


Te frământai într-una în neştire
Şi mâna îţi treceai prin păr uşor,
Privirea ta, trecea acum prin mine
Iar ochii tăi priveau acum în gol.

Şi n-am ştiut ce-anume te frământă
De ce-s aşa de aspri ochii tăi…
Mă amăgeam că gluma intuită
O fi ţinând mai mult ca de-obicei!

Dar nu, n-a fost o glumă, speriată,
M-am aşezat lividă încet pe pat,
Şi-am încercat cu vocea tremurată
Să te întreb ce s-a întâmplat de fapt!

Nu mi-ai răspuns îndată, doar o mână
Ţi-ai ridicat spre tâmple, încet, tăcut
O lacrimă ivită-n colţ de geană
Ţi s-a prelins pe faţă şi pe gât…


Şi-atunci am înţeles pe loc, aşa deodată,
O revelaţie ciudată am avut,
Că tot ce am făurit o viaţă-ntreagă
S-a prăbuşit în mai puţin de un minut!

Ce rost ar mai avea acum doar vorbe
Noiane de crâmpeie fără sens!
Când gesturile vii, gânduri tăcute
Schimbau neînţelesul în înţeles!

Şi m-a cuprins încet curiozitatea…
Dorinţa de a şti cumva şi eu
Ce s-a întâmplat, şi cine e ingrata
Ce mi-a furat în tine locul meu!


Cum stam pierdută în colţul gol de masă,
Şi încercam să rad ce m-a strivit,
M-ai readus din nou, parcă, la viaţă
Spunându-mi, că în fond, iar ai glumit…..

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.