Ultima chemare - Menelaos Ludemis

Când vei veni înapoi?
Ție îți spun, copila mea înflorită,
Care ai drept patrie primăvara
Și drept casă povestea mea din copilărie.
Dragostea mea, înarmată cu săgețile morții, când?
Când vei veni înapoi?

Prăfuit mă întorc dintr-o călătorie desperate
De jumătate de secol,
Ca să clădesc cu anii mei o căsuță
Să stau înăuntru
Și să aștept.

De aceea am cumpărat și o colivie
Plină cu cântece
Și un leagăn să îl atârn
De doi plopi.
Ca să te așez în el
Și să te legeni
Până în nori.

Vino,
Și mă voi cățăra pe scara noastră
În vârful stejarului bătrân
Ca să-ți smulg steaua
Care îmi zâmbește acolo
De când eram copil.

Nemângâiat hoinăresc
Pe străzile goale
Împovărat de mâhnire,
Având ca tovarăș de drum
Singurătatea
Și purtând drept pălărie,
Aureola ponosită a unui sfânt
Pe care am furat-o
Dintr-o bisericuță părăsită.

Vino,
Și iubește-mă. Iubește-mă
Acum, când îmi e sete,
Când mi-e dor,
Când pot încă să respir,
Când pot să oftez,
Acum când sunt neastâmpărat.
Neastâmpărat!

De mâine încolo voi fi cuminte,
Foarte cuminte!
De mâine încolo voi dormi
Sub un cer de pământ,
Întins într-o căsuță orizontală de lemn,
Cu mâinile încrucișate pe piept,
Ca un ultim strigăt înăbușit.

Dar, vai mie,
Nici căsuța aceasta nu-mi aparține,
Căci mie – pe lumea aceasta –
Nimic, nimic nu-mi aparține,
Totul am cu chirie,
Și soarele și somnul și viața
Și – de mâine –
Voi închiria și moartea.
Și încă foarte ieftin.
O viață – o palmă de țărână.

Dar pentru mine
Ceea ce e amar
Nu va fi pierderea vieții –
Acest vis de beție –
Nici aureola mea ponosită. Ci
Că n-am să mă pot cățăra
În bătrânul nostrum plop
Să-ți culeg Steaua aceea
Pe care ți-am promis-o.


Versiune românească de Menelaos Ludemis

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Menelaos Ludemis