Anacronism - Menelaos Ludemis

Sunt îmbrăcat cu o haină
destul de „demodată”.
Mi-a cusut-o mama
în țesătoria pântecului său
Când eram mic,
A făcut însă o greșeală:
În loc de cămăși,
mi-a dat sentimente.
Și-n loc de copite –
Picioare.

Și așa
M-a nenorocit pe veci.
Eu, ca să mă consolez
m-am dus să cumpăr colți:
Dar îi vânduseră pe toți
Blânzilor lumii
Să-i învețe să muște.

Ce îmi rămânea de făcut
ca să mă „aliniez”
la spiritul epocii?
Mi-am împrumutat haina
unui călău pensionar
Și m-am apropiat de eșafod.

Dar atunci au izbucnit strigăte:
„Hei! vagabondule! Jos de-acolo!
Aici n-au trecere
Asemenea scamatorii.
Noi vrem ucigași veritabili,
Iar tu n-ai pic din înfățișarea
Unui călău!”
Într-adevăr, au avut dreptate.
Eram un călău mediocre, fals…
Desperare…

După aceasta, nu-mi mai rămânea
Decât să mă urc pe o colină
Și de-acolo să țip:
„Hei! Blegilor, v-am păcălit!
Sunt un călău adevărat!
Ca să mă convingeți, iată ce vă spun:
Am decapitate o mie de nevinovați
Și am sugrumat o mie de fraieri.”
„Zău?” mi-au răspuns.
„Atunci spânzură-te și tu
Ca să te credem!”


Versiune românească de Menelaos Ludemis

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Menelaos Ludemis



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.