Tristeţi de toamnă coboară pe drumuri, pe case,
prin curţi şi pe suflete.
Lumini cernute printre nostalgii.
Niciodată parcă atâta alean, atâta melancolie...
Măceşii înroşesc orizontul departe în ceaţă.
Păsări noptatice se lasă pe mirişti
cutreierate de vânt
să-şi caute în lutul reavăn
anii uitaţi şi umbra pierdută.
Mă rotesc în cercul aceluiaşi gând,
prizonier al clipei inerte,
în aşteptarea zării unei poveşti
sau a unui vis
dintr-o lume fără tristeți şi umbre,
de nesfârşită lumină.
vezi mai multe poezii de: Petru Dincă
Detalii poezie:
Distribuie pe: