Acasă
blacks
Mecanica indeciziei sentimentale

Mecanica indeciziei sentimentale

Autor:blacks

Adăugat de: blacks

sâmbătă, 14 martie 2015

În veacuri, azi, fără de sens,
dar ieri fără păcate,
când nu doream a căuta
prin ceruri nestemate,

Pe când aveam un infinit
și ne ştiam menirea,
de-a fi în locul hărăzit
necunoscând iubirea,

Când nu ştiam a ridica
spre cer, a noast’ privire,
Iar sensul vieţii-îl imbrăca
a negrului umbrire,

Pe când credinţa de a fi
egali cu nemurirea
era motiv de a jertfi
amorul şi trăirea,

În umbra unui vechi bordei
stăpân pe a sa lume,
sub împletiri de fagi şi tei
trăia un tânăr june.

Fără de-a fi desăvârşit
credea în idealuri
Şi tot spera, necontenit,
Ale schimbării valuri.

El tot căta spre cer deschis
că va veni o vreme
când lumea falnicului vis
covor se va aşterne.

Şi astfel anii s-au întins
tot aşteptând momentul
De-a a uni în al său vis
trecutul cu prezentul.

Iar simfonie îi părea
eterna aşteptare
Caci inima în piept afla
a stelelor chemare.

Privea in jur, cum, în dezmăţ,
se dezveleau ruine
Şi-al lumii îndelung ospăţ
își consuma destine.

Şi totu-i pare fără sens,
o lume muritoare.
Dar sus, întregul Univers
Îi schimbă-a lui visare.

Deodat’ o linişte tăcu
în cerul plin de stele,
Iar o cometă se născu
mai mândră decât ele.

În corp de pulberi îşi turna
a stelelor lucire
Şi din misterul lor forma
tulpina şi-a sa fire.

Se îndrepta către Pământ
drept simbol al dorinţei
de-a fi etern aşezământ
Cuvântului, Credinţei.

În drumul ei îşi desfăcu
Cea tainică privire
Şi spre bordei îşi abătu
a dragostei simţire.

Şi de pe-o rază coborî
Simbol, fără de vină
Şi o caldură izvorî
Pal, împrăştiind lumină.

El sta cu ochii mari închişi
cu frica lor de moarte,
Ca doi cărbuni pe vatră stinşi
ce focu-i stă să-i poarte.

Căci le e frica de etern,
de setea ce îi arde,
Că în al dragostei teren
s-or scufunda în noapte.

Lui îi e frică de-nceput
și de-ale vieţii ape,
Pe care, el, biet chip de lut,
în veci nu le-a străbate.

Asa că, tace, în suspin
Dar în a sa furtună
E pasere înfiptă-n spin
ce cântul îşi adună.

- ’’De nu te ştiu azi sau ce eşti
de te-am visat soţie,
Ai coborît din căi cereşti
să-mi dai răspuns, deci fie...

Te lasă-n lumea mea şi-n glas
Trimite calde vorbe,
A’ mele gânduri de pripas,
Uşor, o să le-aprobe.”

Precum o ploaie cade lin
pe ţarina-nsetată
Cu glasul dulce, cristalin,
cometa-i se arată:

- “Te-ndreaptă în vis, încetişor
te uită în odaie,
Priveşte-n suflet şi-n amor
a iernii vâlvătaie.

Tu, de eşti singur pe pământ
și sufletul îţi arde
Nu este apa să te sting
și toate-ţi sunt deşarte.

O, prinţul meu, tu, azi… suspini,
te pierzi într-o idee
Şi îţi fereşti ochii senini
de-a dragostei scânteie.

Iar plânsul îţi e vers şi foc
lăuntru îţi e doină,
Căci inima îţi stă în loc
căzută-n a sa moină.

Azi eşti legat prin legământ
în propria cetate,
În spaţiul tău, prea gol şi strâmt,
iubirea nu încape.

Nu te uita la lumea ta-
o temniţă-n mişcare
Ca un puhoi de piază rea
ce naşte şi-apoi moare.

Ea, neavând nimic firesc
doar garduri nevăzute,
un loc în care locuiesc
destinele cazute,

Aruncă laţuri de pelin
ce sufletul ţi-l prinde
Şi nu ai crez într-un destin
ce nu îl poţi cuprinde.

Nu vei mai fi peren mormânt
sau prizionier în temeri
De vei urma al meu cuvânt,
ale iubirii cereri.

Trăind al dragostei fior
Tu, lumea ta o lasă,
să fii al cerului pridvor,
iar eu să-ţi fiu mireasă.

Eternul mire tu să-mi fii
vei împlini destine
Tu, lasă jos, printre stafii,
Lumeștile ruine

Destinul pe care-l urmezi
clădit e pe suspine.
Tu, de vei vrea să mă urmezi,
te-i ridica la mine.

Să te-ncălzesc cu al meu gând,
cu-a’ fericirii lacrimi.
Să înşirăm, în doi şi-n rând,
A’ sufletului patimi.

Să-mi fii tu salbă de alin,
Iar semn de preţuire
oi ridica a nost’ cămin
pe bolţi de nemurire.

Oi pune coperiş din flori
pe bolțile de stele,
Cu fericirea să le-nsori,
să străluceşti ca ele.”

El sta în gânduri tremurând,
privirea lui e pară.
Şi a sa voie, gând prin gând
cuvinte desfaşoară:

- “E drept că-n astă lume grea,
Când soarele apune,
nu străluceste nicio stea
iubirii a-i da nume.

Cât e de drept al tău zefir
ce raza ţi-l aduce
Când eu plătesc luminii bir
cometei ce străluce.

Mă-îmbeţi cu şoapte de amor
să te urmez în cale,
să fiu eternul călător
Pe-ale schimbării pale.

Dar, ca în braţe să te prind,
să-ţi pun cununi de laur
Şi dor de viaţă să-ţi aprind
să fii al meu tezaur,

Şi ca să rup al meu suspin
din temniţi de tăcere
Tu înţelege al meu chin
și-a mea dulce durere.

Şi drept e că nu am orizont
pe fruntea-mi tot plecată
Dar nu aduc niciun afront
crezând în a mea soartă.

De vrei să zbor, ca doi să fim
Pe ceruri înstelate,
Tu te întreabă ce jerfim
Deci… şade şi socoate

Tu eşti lumina unui vis
ce umple a mea noapte
Eu.. întuneric şi abis
și prizionier în fapte.

Îţi este drumul nesfârşit
pe bolte luminânde,
Iar eu, cu pasul mărgini,t
Nu-l voi putea cuprinde.

Tu eşti o flacară arzând
Şi… poate, prea fierbinte!
Când tu iubirii tremurând
decizi să-i fii sorginte

Dar eu rămân biet muritor
și n-am gând de mărire
Sau să trăiesc etern amor
captiv în nemurire.

Tu îţi urmează vrutul mers
Etern străluce-n noapte.
Şi vei străbate-n în Univers
celeste cercuri, şapte.

Acolo sus, tu vei afla
întreaga ta menire
Eu voi trăi făr- a blama
prea cruda despărţire.”

El își închise al său gând
despre-a sa menire,
Iar cometa, tremurând,
se stinge în uimire:

- “Cum poate azi, un muritor
să cuteze, dară,
de a fi stăpânitor
peste-a sa comoara?”

Se sting patimi în înalt
și pe cerul rece…
Iar cometa, în asalt
Cercul şi-l petrece
……………………….
Trecu un an, trecură trei
dar vraja nu se lasă,
Căci el privind în urma ei
Tristeţea îl apasă.

Pe cer, în locul prea iubit,
el vede şi suspină
că a ramas nestingherit
un petec de lumină.

În coada de cometă sta,
lucind, ca o minune,
un nor de pulbere de stea
trăind deşertăciune.

Iar dincolo de el, un gol...
un negru fără margini,
Al întunericului sol,
o carte fără pagini.

Priveşte-n jurul său uimit
și vede-asemănarea.
Căci Universu-i pustiit
și nu-înţelege starea.

Căci el iubea făra-a întâlni
fiinţa părăsită
Încă spera că va veni
și ziua hărăzită,

Când, poate aici, îşi va afla,
a sorţii dulce cale
Sau inima în piept va sta
de dragoste şi jale.

Îşi ridica din nou spre cer
Privirea sa senină
Şi-a lui interne temeri pier
Căci vede-a sa lumină.

Cum ea în toate-l aştepta
și în eternitate
Din ale ceruri tot cernea
iubirii, calde şoapte.

Şi din străfundul unui dor
recheam-a sa lumină
Un glas de îngeri într-un cor
pe buze-i se imprimă.

- “O, te iubesc nemărginit
și mă cufund în noapte
Căci văd pe locul tău dorit
doar praf de nestemate.

Cât îmi lipseşti, n-ai cum să ştii
cât lipsa ta m-apasă,
Întoarce-te, te rog să vii
și să-mi devii mireasă!

Oi merge sus, cu tine-n zbor
spre locul de lumină
Şi al iubirii dulce dor
să-l scuturăm de tină.

Eu îţi voi fi așezământ
Când ziua se va naşte
Şi îţi voi fi cer şi pământ
Eternul vom cunoaşte.”

Ea asculta din al său cerc
a dragostei chemare
Cum ani şi veacuri se petrec
când inima tot doare.

Îşi încheie al ei ocol
și-al cercului lumină
Si, din acelaşi loc, simbol,
fără pacat sau vină,

Ea reveni catre Pământ
și chiar de ani trecură,
Jos, clipele sub jurământ,
trăiau iubirea pură.

Ajunse colo pe Pământ
se transformau în fapte.
……………………….
De au trăit în legământ
Te-ntreabă şi socoate…

Poate au fost un cuplu sfânt...
Vom şti în veacuri, oare?
Dar ce e sigur, pe Pământ,
nu vor pieri-n uitare.
......................................
Aşa şi noi, asemeni lor,
ne naştem din trecuturi
Şi fiecare-i călător
spre-a’lumii începuturi.

Si, de ar fi să respectăm
tot ce am fost odată,
Poate într-o zi o să aflăm
o dragoste curată.

vezi mai multe poezii de: blacks

Distribuie pe:

Facebook
Twitter

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii:

Frumoasă, un luceafăr..
Ela09
vineri, 01 iulie 2022

scuze pentru greseli, dar am obosit citind poezii pe acest site....vreau sa descopar, sa admir sa gasesc diamantul acestui site...

si sunt poezii destu de multe si mai obosesc si eu....

CRITICUL BLIND
luni, 16 martie 2015

Am citit şi alte poezii postate si sunt frumoase, chiar foarte frumoase faţă de poezia prezentă...

Te urmăresc pe mai departe...

CRITICUL
CRITICUL BLIND
duminică, 15 martie 2015

scrii mult si fortat si incerci sa imiti INIMITABILUL.
dar ai potenţial.....
aştept o poezie lungă, lungă...de o strofă ..maximum doua...
atunci văd daca poti sa spui totul în puţine cuvinte.
poezia asta e

ce-i drept pot sa-ti dau si un exemplu când in locul unui singur cuvânt foloseşti o salbă...dar creezi sublimul....si în acest sens îţi dau un exemplu

fulgerul = sus, nervos, tuşeşte cerul scuipând pamblici de lumină....
dar atunci trebuie să ai geniul poetic asupra ta...

scrie...scrie...scrie...
cei găsi o albie a frumosului îin care să curgi..

Deocamdata...NU

CRITICUL

CRITICUL
CRITICUL BLIND
duminică, 15 martie 2015

Multumesc pentru timpul acordat, in primul rand, parcurgerii acestei poezii. Pentru a o citi cap-coada ia cateva minute bune, d ápai sa o citesti de mai multe ori. Nu multi oameni sunt dispusi sa piarda o ora din viata lor pentru a citi ineptiile unui nimeni, drept pentru care va multumesc inca o data. De asemeni, va multumesc si pentru timpul acordat redactarii comentariilor dumneavoastra. Asa mi-as dori sa functioneze un site de poezie. Sa fie interactiv, sa existe un dialog prin care autorului sa i se prezinte de catre ceilalti partile negative, pe care el nu le vede. Desigur, toate acestea sub imperiul corectitudinii.
Revenind la observatiile dumneavoastra incerc sa clarific anumite idei.
In primul rand, fiecare alergam in viata in curse diferite, pe culoare diferite, cu strategii diferite. Poate celor de langa noi li se va parea ciudat comportamentul nostru in timpul cursei, nemaivorbind de spectatori. Doar la final cu explicatiile de rigoare ale alergatorului strategia isi arata maretia, desigur, in eventualitatea clasarii pe podium, daca asta se doreste. Dar mai exista si acele participari la curse doar pentru placerea alergatului. Asa si cu poezia; de multe ori intentiile autorului nu sunt intelese decat la final, dupa ce sunt explicate conexiunile dorite si efectuate.
Ce spu eu in poezie? Nu neg existenta stelelor; Cand spun ca ”nu străluceste nicio stea iubirii a-i da nume”ma refer la faptul ca nu exista stele in lumea lui pamanteasca “e drept ca-n asta lume grea” face referire la lumea lui, lumea de pe Pamant, universul fizic. Deci, planurile de analiza sunt diferite: lumea fizica versus lumea astrelor, a necuprinsului. Sper ca am lamurit, astfel, ceea ce dumneavoastra afirmati ca e o contrazicere. Mai mult, fiecare persoana indragostita contempleaza cerul si isi identifica persoana care il completeaza in existenta unei stele; de multe ori acea stea primeste numele persoanei iubite; este un transfer de la lumea pamanteana la lumea necuprinsului; nimeni nu-si alege o stea aflata in lumea fizica, pentru ca nu are cum.
Acum, partea cu zefirul. In dragoste, fiecare ofera sau cedeaza, dupa caz. Ce face eroul meu? Eroul meu realizeaza ca, indragostit, isi pierde treptat independenta, ca are loc un transfer de sentimente, ca un bir cedat darului oferit de lumina. Eroul meu deruleaza acest transport cu bucurie, imbatat fiind de zefirul luminii. Nu am spus uragan, taifun, am spus zefir. Am vrut sa subliniez aici blanda adiere a dragsotei si a luminii
Strofa cu moina. Am vrut sa subliniez dualismul sentimentelor.Vers si foc, adica incantarea si parjolul aduse de iubire. Oare nu asa se simte un indragostit? Nu are momente in care se simte acolo, sus, vecin cu incantarea si apoi sa aiba si momente in care totul i se pare cazut? Daca la exterior plange, in interior nu exista doina care exprima durerea? Indragostitul sufera atat cu exteriorul cat si cu interiorul. In acest caz nu toate sperantele lui sunt daramate, inima nu-i sta in loc, lumea nu i se pare o mocirla, fara inteles, o moina? Fizic, lumea nu este asa, dar el o construieste asa prin prisma sentimentelor pornite din inima. De aceea asociez acea moina inimii, e constructia ei.
Partea cu “iubirea nu incape”. Iubirea este ceva fara limite ,un infinit. Lumea in care traim este finita. Poti cuprinde un Infinit intr-un finit? Nu, si cu asta AM SPUS TOTUL.Desigur as mai putea gasi o interpretare la acel spatiu gol si stramt, ca fiind propriul lui bordei, in care o cometa obisnuita cu imensitatea spatiului nu ar putea locui. Dar asta imbraca forma materiala a lumii, si nu pot fi de acor cu aceasta interpretare.
Sper ca am clarificat neintelegerile dumneavoastra. In privinta traseului meu profesional, sunt un simplu inginer care nici limba romana nu o stie, d’apai sa fiu traducator. Mai stiu ceva cuvinte din engleza (weekend si holiday sunt preferatele mele) cu care ma descurc la serviciu, dar atat. Imi amintiti aici de ultimul interogatoriu presus a fi atribuit lui Eminescu. Si acolo se pomeneste de sanscrita.
Nu urmaresc sa compun poezii kilometrice. Asa am considerat la momentul compunerii lor. De atatea strofe am avut nevoie ca sa imi dezvolt subiectul propus. De exemplu, am o poezie scrisa doar din patru versuri.
Ca si conluzie, chiar daca dumneavoastra o considerati jalnica, mie poezia chiar imi place. Nu ca e creatia mea. As fi apreciat-o chiar daca as fi intalnit-o pentru prima data scrisa de altcineva.
Oricum, multumesc inca o data pentru lectura si pentru comentarii.

blacks (autor)
duminică, 15 martie 2015

Am citit cu atentie poezia asta, chiar de mai mute ori si pe fac pe textul tau cateva observatii:

Atentia in strofa numarul 9 ai urmatoarele versuri:
Caci inima în piept afla
a stelelor chemare.

Mai jos se reia tema stelelor in strofa nr. 13
Deodat’ o linişte tăcu
în cerul plin de stele,
Iar o cometă se născu
mai mândră decât ele.

iar in strofa 40 contrazici tot ce spui mai sus. Adica nu exista nicio stea:
“E drept că-n astă lume grea,
Când soarele apune,
nu străluceste nicio stea
iubirii a-i da nume.
Sa nu incerci sa-mi zici ca e metaforica steaua din strofa 41 ca nu tine…..incepe cu ‘’ cand soarele apune’’ si aici NU MAI ESTE METAFORA.
Strofa 41 e jalnica:
Cât e de drept al tău zefir
ce raza ţi-l aduce
Când eu plătesc luminii bir
cometei ce străluce.

Ce intelegi tu prin plata unui bir cometei ce straluce? Birul iubirii? In strofa 40 nu cumva spui ca nu straluceste nicio stea iubirii sa-I dai nume?
m-ar bucura daca te-ai hotarî daca este alba sau neagra…
Mai mult decat atit, in strofa 27 folosesti cuvinte fara ‘’ moina’’ intr-un sistem de plins. In strofa urmatoare adica 28….cum adica spatial strimt in care iubirea nu incape? Nu cumva junele tinjea dupa iubire, iubire care se cere in tot asa zisul poem?
Ce zici in strofa asta?
I-
Azi eşti legat prin legământ
în propria cetate,
În spaţiul tău, prea gol şi strâmt,
iubirea nu încape.

Esti total confuz ca si aceasta poezie de referinta a ta, asa cum zici, si chiar exprimi aceasta confuzie prin versurile din strofa 45 :
Şi drept e că nu am orizont
pe fruntea-mi tot plecată
Dar nu aduc niciun afront
crezând în a mea soartă.
Aici te cred ca nu ai orizont cu aceasta poezie chiar daca vrei sa zbori, asa cum spui in inceputul strofei 46:

De vrei să zbor, ca doi să fim
Pe ceruri înstelate,

Atentie: iar folosesti ceruri instelate si iar te contrazici…ca nu sunt stele…
Ciudat. Ca si creatie mi se pare jalnica. E opera ta de referinta?
Am citit si celelalte poezii ale tale.

Stii ce mi se pare mie interesant? pari a fi un traducator din sanscrita, asa de frumoase versuri folosesti in poeziile celelalte postate.
Daca esti un traducator: te felicit, daca sunt scrise de tine stai la o rascruce de drumuri si anume:
1) Ori esti un geniul si nu stii cum sa te cultivi ( repet sunt superbe celelalte poezii ….cu mici greseli… care nu anuleaza farmecul);
2) Ori esti la o rascruce si poti devein un geniu daca te rezumi la poezia cu un inteles scurt , chiar daca are ocolisuri cosmogonice;

Daca ai scris tu celelalte poezii postate , te rog, sa citesti IMNELE VEDICE si sa vezi ce asemanare in muzicalitate, si atunci...iar te felicit.
Eu nu dau cu periuta si am puterea sa-ti spun ca aceasta poezie unde comentez acum e jalnica.

scuze pentru eventualele greseli gramaticale...sunt pe fuga....
ROLEA NICOLAE
sâmbătă, 14 martie 2015

cununi de laur - de la prenumele meu, Laurentiu
blacks (autor)
sâmbătă, 14 martie 2015

E poezia mea cea ma lunga, dar la care eu tin cel mai mult. Sursa de inspiratie e din viata personala. Mai sunt si baieti ceruti in casatorie de fete! Forma finala a poeziei provine dintr-o varianta, din punctul meu de vedere mai bogata in figuri de stil, dar care avea ceva probleme cu pastrarea masurii. Daca veti fi interesati, voi posta si varianta ""de baza".
blacks (autor)
sâmbătă, 14 martie 2015