Hospes Comesque - Marguerite Yourcenar

Trup, purtător al sufletului, în care a putea crede,
Decât a nu te putea iubi ar fi poate zadarnic;
Inimă veșnic transfigurată într-un ciboriu viu;
Gură mereu întinsă la cele mai dulci momeli.

Mare în care să poți naviga, izvor de unde să bei;
Pâinea și vinul amestecate în ritualele sărbători;
Ascunzătoare de somn, peșteră neagră și dulce;
Pământul de nedespărțit - ofrandă pașilor noștri.

Văzduh ce mă umple de ceruri adânci și de zboruri,
Freamăt de-a lungul nervilor; zvâcnet al fibrei în fibră;
Privire prea scurtă vreme deschisă către imensul vid.

Trup, prietenul meu bătrân, noi vom pieri împreună.
Cum să nu te iubesc, formă iubită cu care m-asemăn,
De vreme ce în brațele tale îmbrățișez universul?

-traducere de Catalina Franco
_________________________

Corps, portefaix de l’âme, en qui peut-être croire
Serait plus vain, cher corps, que de ne t’aimer pas;
Coeur sans fin transmuté dans ce vivant ciboire;
Bouche toujours tendue aux plus récents appâts.

Mers où l’on peut voguer, sources où l’on peut boire;
Froment et vin mêlés au rituel repas;
Alibi du sommeil, douce cavité noire;
Inséparable terre offerte à tous nos pas.

Air qui m’emplis d’espace et m’emplis d’équilibre;
Frissons au long des nerfs; spasmes de fibre en fibre;
Yeux sur l’immense vide un peu de temps ouverts.

Corps, mon vieux compagnon, nous périrons ensemble.
Comment ne pas t’aimer, forme à qui je ressemble,
Puisque c’est dans tes bras que j’étreins l’univers?

**
din Marguerite Yourcenar, ,,Mémoires d’Hadrien” - finalul

Suflet mic, suflet tandru și plutitor, însoțitor al trupului meu, care ți-a fost oaspete, vei coborî
în aceste locuri pale, aspre și goale,
unde va trebui să renunți la jocurile de-odinioară.
Încă o clipă, hai să privim împreună la iubitele țărmuri, la tot ce fără îndoială noi nu vom mai vedea niciodată...
Să încercăm a intra în moarte cu ochii deschiși.

Traducere de Catalina Franco
______________________-
Petite âme, âme tendre et flottante, compagne de mon corps, qui fut ton hôte, tu vas descendre dans ces lieux pâles, durs et nus, où tu devras renoncer aux jeux d’autrefois. Un instant encore, regardons ensemble les rives familières, les objets que sans doute nous ne reverrons plus... Tâchons d’entrer dans la mort les yeux ouvert.

Adăugat de: Cornelia Cristea

vezi mai multe poezii de: Marguerite Yourcenar