Manuela Munteanu - poeziile altor autori

E vremea, tată, ca să-ți numeri fiii
cei care sunt din 2 în 2
să faci o strâmtoare
să scădem gurile

Ziuă - piatră de cer
lângă somnul de-amiază al ferigilor;
sporii nuntesc în priveliștea ochilor
umbra ne prinde în plasă - paing.

Cer alb cu negre stele am visat,
verde pământ cu iarbă neagră, dură,
și-un foarte tandru nechezat
Care țâșnea din gură-n gură.

Mă scald în zi ca un copil în râu.
N-am ieri, nici mâne, şi voioasă-n uliți
privesc cum trece soarele cu suliți,
şi mă gândesc la vară şi la grâu.

Aici odihnește sufletul nostru
în sufletul lemnului...
Blândă înserare de putred septembrie
în ținutul Marmației.

Pe drumuri ce îngână trăinicia,
amurg și ghindă, frunze roș ce cad.
Ca un haiduc eu umblu prin legendă,
prin ciclul vremii mulcom încheiat.

Și era, Billy,
cea mai frumoasă ninsoare,
cea mai adevărată ninsoare.
Treceam pe vârfuri prin aer

Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă…
Nu promit să te fac să râzi, dar pot să plâng cu tine.
Dacă într-o zi îți vine să fugi, caută-mă…
Nu promit că o să te opresc, dar pot să fug cu tine.

Marea aceea: era caldă și albastră
și mirosea a leandri, a rodii și a mandarini.
A cimbru și agave.
Călcai deasupra unor marmuri

Totul e perfect
Pe pânza acestui secol
Al cinematografului:
Și imaginea noastră