Manifest Anarhist (Din Volumul „Manifest Anarhist și alte fracturi”, 2000)

marți, 06 iunie 2023

1. PE STRADĂ

Am început poemul ăsta pe stradă, în 27 aprilie 1998, noaptea, în Piaţa Kogălniceanu, tocmai coborât din 85, după ce am condus-o pe Mihaela, care m-a părăsit.
Ajunsese să-mi pună întrebările mele cu „de ce?”-ul tot mai mare care nu te duc la nimic, „La motor”, după
ce am adus-o de la un concurs de înot unde se fluiera, se zbiera de parcă erai înăuntrul sirenei unui tren.
Am scris pentru că n-a vrut să se culce la mine, ca mai demult, urând camera mea de cămin, vorbindu-mi despre apartamentul ei cu cinci camere şi părinţi diplomaţi.
Tot farmecul meu s-a terminat după ce i-am dat unui căţel biscuiţi pe stradă.
Am cerşit dragostea pe stradă.

Divaghez dar sunt încă liniştit
şi nu vreau să mor niciodată!

M-am pişat pe stradă.

Cei care plâng sunt nişte flori, pe stradă.

Am plâns pe stradă.

Am văzut vrăjitoarele nopţii călărind motociclete negre, strălucitoare, pe stradă.
Am văzut soldaţi defilând pe nori de tampoane folosite pe stradă.
Am înnebunit pe stradă.

După ce am stat închis câteva săptămâni în garsoniera cu blănuri, am înnebunit.

Am vrut să fiu o stradă pe stradă.
Am vrut să am capul de piatră pe stradă.

După ce am văzut „Zidul” de o mie de ori, toată cultura mea generală, pe stradă.

Nu m-a interesat fiinţa ta, pe stradă.

Am mințit și am înjurat pe stradă şi am dormit pe stradă şi am înţeles tot...

Ei vor să te mutileze pe stradă!
Chiar fac asta! Chiar noi!
Ei pot să te oprească pe stradă!
Ei vor să te teleghideze pe stradă!
Vor să te faca Ei şi să discuţi politicacorect la televizor!

Ei se pișă în gura ta cască pe stradă.

Ei vor să pună ciment pe stradă!
Eu vreau să fiu ca Iisus Hristos şi ei vor să mă aresteze pe stradă!

Ei au bani pe stradă şi aşteaptă să le mai dai şi tu, pe stradă.
Ei intră în creierul tău în apartament şi creierul tău e împroşcat pe stradă.
Ei te fac să cumperi coca-cola pe stradă!
Mă piş în cocacola pe stradă!

Ei aleargă pe stradă şi vor să alergi ca ei!

Sunt beat pe stradă!
Am fugit de la spitalul de nebuni, în pijama și cu șlapi în picioare, pe stradă!
Și omul Lui Dumnezeu m-a găsit și m-a îmbrăcat, pe stradă!
Mi-am pierdut minţile, dar sunt liber, pe stradă!
Mi-am pierdut minţile, dar sunt beat!
Ei nu şi-au pus niciodată problema curcubeului!
L-au folosit!

Ei n-au văzut strada, pe stradă!
Capitalismul e o pornografie pe stradă!
Tu eşti mai bun decât ceilalţi, aşa că fă bani!

Când o să terminaţi odată toată porcăria asta cu dragostea?
Când o să vă iubiţi?
Când o să se termine teatrul?
Când o să vorbim unul cu altul cu adevărat?!
Pe stradă!

De ce nu-i dați Părintelui Savatie
Premiul Nobel pentru Dragoste?!
Când o să-mi daţi un premiu
pentru că vreau să vă distrug?!

Când o să le daţi tot ce aveţi cerşetorilor?!
Când o să înnebuniţi?!
Când o să vă ajutați unul pe altul?!
Când o să plângeţi, de ce nu plângeţi toţi... pe stradă?!

Minţile mele nu sunt întregi, stradă, pe stradă!
„Nu te-am iubit niciodată”, pe stradă!
„Între noi n-a fost nimic”, pe stradă!
Moartea jucând şotron pe stradă!
Jandarmii lor apărând dreptatea lor, pe stradă!
Pornografia lor stricându-i pe toți, pe stradă!
Nebunia lor ucigându-i pe toți!…

Stradă… pe stradă…

2. ROMÂNIA

Tu cine eşti?! Tu eşti o fată?!
Există oameni?! Ştiu că mă aştepţi!
Nici nu ştii cine sunt!

Pentru patru sute de mii pe lună
fac întrebările la ProTv
şi tu le îndrugi când te uzi.

Tu eşti o fată ca o ţară
şi eu vomit în creierul tău.

Pentru patru sute de mii, România.
Dragostea costă, România!

Ţii tu minte ce spunea Petru Ilieșu, România?
Nu ştia cine-mi eşti…

Simt că înnebunesc, România.
Încep să pierd controlul
între lumea interiorităţii şi exterior.

Dacă aş fi avut ce mânca,
aş fi fost un poet al interiorului, România.

Mi-e foame, România.
De ce mi-e foame, România?
Vreau să dorm pentru totdeauna, România!
Vreau să mor!

Eu te cultiv, România!
Eu bag informaţie în creierul tău prost şi brutal!
Eu ştiu totul, România!
Şi totul e violul unei bande de sodomişti.

Ţi se vedeau chiloţii, România,
pentru că tu te-ai pus în spate în troleibuz
unde se văd chiloţii.
Numai că nu-i aveai, România!...
Degeaba îți pusesei ochelari şi erai „superaranjată”.
Nu vezi nimic, România!

M-am prefăcut că mă uit la cerul albastru
de la Eroilor, din geamuri.
M-am prefăcut că nu mă interesezi, România.
Că nu mă interesează vânătaia ta de pe gleznă.

Tu nici nu ştii în ce raporturi o să fim, România!
O să-ţi spun să vomiți şi o să vomiți!

Eu sunt creierul tău beat, România,
numai că tu gândeşti cu picioarele.

Crezi că e bine să trăieşti, Proasto?!

Crezi ca sunt fericit că lucrez la Megavision
şi acolo se produc Marile Mele Viziuni –
linguri care izbesc până sparg farfurii?!

Sunt atent cu tine, România.
Îţi introduc degetul meu lung şi murdar
în gură, România.
La sfârşit o să ştii-şi-câştigi!

Ai învăţat să faci bani?
Mai poţi să răspunzi, România?!

Preşedinţii sunt nişte cretini, România!
Guvernul e o adunătură de cretini!
Ei n-au dat niciodată bani unor cerşetori, România!
Putem să trăim cu apă şi rădăcini, România!
Putem să fugim în munţi, România!
Numai că tu nu vrei…

România!
Există oameni care înnebunesc
pentru banii tăi de jucărie.
Ce-ai făcut cu mama
o să-mi faci şi mie –
nici nu pot să mă uit în ochii tăi.

O să scriu un poem care
o să te distrugă, România.
Şi el o să fie tradus, România.
O să fiu singur şi o să fiu nebun şi
o să mă prăbușesc ca un zid!

Dacă vine cineva să mă scoţi din mormânt, România.
Când am scris asta nu prea eram credincios, România.
Iar în sticlele de coca-cola m-am pișat
ca să rămân în burta ta, România,
copilul tău etern şi cretin!

Am greşit, recunosc, România –
sunt un om fără bani
pe care să-i ard.

Hristos a fost un om fără bani!...
În mine e Hristos, România, iar tu mă ucizi!

Sper că eşti satisfacută, România.
Sper că vrei să faci nani, România.
Sper că ţi-ai băgat banii la cec, România.

Ţi-ai întemeiat deja
viitoarea familie, România?

Nu cred că plângi pentru mine.
Nu cred că ştii să plângi, România.
Nu cred că sunt băiatul tău mic, România.
Nu şti să plângi…

3. A TREIA PLÂNGERE A LUI IANUȘ

Am stat aiurea pe străzile tale, privind apusul soarelui și prostituția.
Ce ai făcut cu copiii tăi care au plecat la Madrid?
Ce ai făcut cu copiii tăi care descompun moarte în cluburile de noapte din București?
Toată lumea s-a lepădat de tine, România! Nici măcar tu nu știi cine ești!
Mintea mea e ruptă, sufletul meu e sfărmat, pentru că văd ce a ajuns România...

De ce dansați pe străzi în hainele prostituției?!
De ce vindeți orice, la orice preț?!
De ce purtați măștile astea îngrozitoare în metrou, la sfârșitul timpilor morți, de muncă?!

Toți dușmanii tăi dansează, România, pentru că te-au batjocorit la un preț de nimic!
Părinții Fiicei Carpaților își scot fetele la produs!
Străzile tale îs pavate cu carne!
Iar dumnezeul tău e Stafia Comerțului, un măcelar însângerat în fața căruia salivezi!
Dumnezeu te vede, România!
Ziarele tale de uteciști produc și ele, încontinuu, minciuni!
De ce nu-l mai respecți pe Brâncuși, România?!
De ce scrii în „Cronica Română”, România?!
De ce ești sila tuturor, România, și nimănui nu îi ești simfonia?!

Îți aud fiara politică grohăindu-și vorbele ei scăldate în toate apele murdare ale corupției!
Nimeni nu spune ce vrea, România!
Cât o să-i mai lași să-ți butucănească limba, România?!
Nu vezi că suntem circul lor ieftin din care – cât de mult! – s-au îmbogățit?!
Nu vezi că stăm pe trotuare, fără case, fără speranțe, ca un cortegiu nemișcat, trist?!
Unde vrei să ajungem, România?!

O să tâmpim de tot!
În fiecare seară, la televizor, ne tot integrăm – ÎN CE?! – de zece secole!
Noi – adică tu o să-mi spui cine…
Nu-ți dai seama că ai ajuns ca o babă care cere moartea Afganistanului pe străzi?!
Ce treabă ai tu cu Afganistanul?!
Mintea mea se sparge, capul meu crapă, inima mea sângerează când te aud povestind la televizor.

Cine a ridicat aceste blocuri triste, ca niște arătări din urmă ale mormintelor?!
Ca niște umbre ale ororii, în cel mai întunecat coșmar…?!
Cutiile morții, igrasie fără sfârșit, monument al tuberculozei, peșteră umedă a prostituției…
Nu cumva le-ai ridicat tu?!

Ești atât de urâtă, România, Frumoasa Carpaților, ai ajuns o zdreanță, o fufă de pe stradă, un lucru dezgustător, infinit de urât!
Ești atât de urâtă încât îmi voi pune o pătură-n cap când ies pe stradă.
Pentru că toți vor spune: „Iată, acesta e băiatul ei mic”.
Îmi voi pune ceva în cap de fiecare dată când voi citi acest poem.
Pentru că toți vor spune „Iată, acesta e băiatul ei mic”.

Ești urâtă ca moartea, tu nu mai reprezinți decât o sută de mii de securiști!
Ești urâtă ca noaptea, ți-ai strâns agenții secreți din tot Occidentul și ni i-ai băgat nouă în ziare, să ne vorbească în cap!
Ai adus toată Europa Liberă Securistă acasă!
Ești atât de revoluționară, România, încât portretele lui Ceaușescu tremură de emoție pe zid!

Spuneți-mi că aceasta e fiica acestor oameni și spuneți-mi că ei suntem noi și nu o să vreau să vă cred.
Mai bine ne omorai pe toți la Revoluție decât să ajungem să te vedem azi!
Ce e acest capitalism securist și această fiică a lui cu pornografia în sânge?!
Spuneți-mi că nu asta a ajuns România - o paiață tristă într-un mare film pornografic străin!…

România, copiii tăi vor să se ajungă oricum!
Ai mai lepădat în istorie câteva milioane de securiști!
Tu ești fiica acestui popor care a înnebunit?!
Ești tu fiica acestor oameni care par niște lepădături ale mormanelor de rugină furate nopții?!
A acestor oameni imposibil de triști?!
Și care nu fac nimic pentru tine?!
Și pentru care nu vei face niciodată, nimic?!...

Ale tale-s aceste mâini care cântă înnebunitor, direct pe corzile sângelui meu?!
E a ta această chitară?!
Toți acești prunci aruncați la canal sunt copiii tăi?!...

Mai bine ne-am ruga Lui Dumnezeu să ne șteargă de pe fața pământului.
Oricum existăm pe jumătate.
Mai bine am face ceva dement de tragic, uluitor de trist…
Mai bine să ne incendiem pădurile și să ne punem cenușa lor în cap, piatră curată, moarte adevărată…
Mai bine să ne îngropăm de vii, România.
Ne-am îngropa în stomacul tău cald, în pușcării, și am trăi într-un vis uriaș.
Într-o altă istorie…

_________________

Apărută în volumul colectiv „Ferestre 98”, 1998

Apărută în volumul „Manifest Anarhist și alte fracturi”, 2000

Apărută în „Integrala Ianuș : Poezia” :
https://yanush.files.wordpress.com/2016/03/integrala-ianus-poezia.pdf

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.