Mai rămâne o singură cale

miercuri, 23 septembrie 2015

Când nopţile mele nu mai au somn
e prea târziu să le pun busuiocul sub nas,

zilele se năpustesc peste ele
cu franjuri de lumini strălucitoare pe umeri.

Prin mine trec întortocheate cărări
dar toate se înfundă-n întuneric,

mai rămâne o singură cale
pe o pantă abruptă ce alunecă-n hău.

Lumina pe care o zăresc se va desminţi
şi pământul cu trupuri se hrăneşte,

treptat şi-n taină se vor naşte copiii
altui veac sângerând de nerăbdare,

trece şi el grăbit mai deprte,
timpul se înnoieşte cu el însuşi la nesfârşit.

Oamenii se vor plimba prin univers
şi-n urma lor plinul dă pe afară,

se umple gol după gol neîntrerupt
dar niciodată golul cel mare.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: