Psalmul patru - Mahmoud Darwish

Psalmul patru
Mahmoud Darwish



Mi-am lăsat faţa pe năframa mamei,
mi-am remorcat munţii în memorie
şi-am plecat aiurea.
Oraşul şi-a dărâmat porţile
şi le-a-îngrămădit pe punţile navelor,
aşa cum se-îngrămădeşte verdeaţa pe câmpuri care se îndepărtează.
Mă sprijin de vânt.
O statuie de nesfărâmat !
De ce oscilez
când tu eşti stânca mea ?
Distanţa mă loveşte
în felul în care-o moarte neaşteptată loveşte feţele îndrăgostiţilor
şi cu cât mă apropii mai mult de psalmi
devin mai anemic.
Holuri blocate de vacuum !
Când ajung? …
Binecuvântat este cel înveşmântat în propria lui piele !
Binecuvântat este cel care-şi rosteşte numele fără greşeală.
Binecuvântat este cel care mănâncă un măr
şi nu devine pom.
Cel care bea din apa altor râuri, de departe,
şi nu devine nor !
Binecuvântată este piatra care-şi iubeşte povara
şi care nu invidiază libertatea vântului.






Trad. Petru Dimofte

Adăugat de: Mierla

vezi mai multe poezii de: Mahmoud Darwish