Trezire - Lucian Blaga

Mocnește copacul. Martie sună
Albinele-n faguri adună
și-amestecă învierea,
ceara și mierea. Nehotărât între două hotare,
cu vine trimise subt șapte ogoare,
în văzduhuri zmeu,
doarme alesul, copacul meu.
Copacul meu. Vântul îl scutură, Martie sună.
Câte puteri sunt, se leagă-mpreună,
din greul ființei să mi-l urnească,
din somn, din starea dumnezeiască.
Cine vântură de pe muncel
atâta lumină peste el ? Ca lacrimi - mugurii l-au podidit.
Soare, soare, de ce l-ai trezit?

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.