În valea regilor - Lucian Blaga

Grămezi de frunze-n cercuri.
Octomvrie deplin.
Răzbat doar anevoie prin
foșnirea roșie-a coroanelor
surd și dintr-o dată
de pe frunțile copacilor căzute.

Alături au rămas copacii, muți ca niște regi
trădați și cu privirile scăzute.
Și mult mă mir că nu se-nclină
nici unul până jos să-și nalțe iar
pe creștet strălucirea.

S-ar părea că e o măreție
să-ți vezi coroana la picioare.
Prin valea regilor când trec,
asemeni lor, împrejmuit de toată firea,
cu mâinile pe inimă, m-opresc
și stau așa, până la glezne
în aur răvășit. Ce lesne
ar fi să mi-l ridic din nou pe frunte,
dar nu mă mai aplec.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.