În amintirea țăranului zugrav - Lucian Blaga

Azi trăiești în legenda ta
cum ai trăit în câmpuri și în sat:
Mi-aduc așa de bine aminte
de mâinile tale grele ca tăvălugul
cu care pecetluiau sămânța-n arătură.
Mi-aduc aminte de ochii tăi verzi ca mura necoaptă
și de meșteșugul blând cu care zugrăveai
sfinți atât de fragezi
parcă veneau de-a dreptul din lună.

Erai prieten cu toate minunile. O fată ți-a venit în ogradă
să-ți zică:
Spune-mi, spune-mi, cum s-a născut
pruncul Isus fără tată? Într-o icoană-nchipuită de tine
i-ai arătat în aur și-n albastru ceresc:
Astfel stat-a Măria-n genunchi,
cu ciocul întins peste ea
o pasăre, plutind, a scuturat o floare.

Ce-a mai venit se poate-asemăna numai c-un vis.
Din pulberea de floare
cernută peste tânărul ei trup
fecioara Maria
a legat rod ca un pom.

Nu semăna cu-această abia șoptită poveste inima ta?
Erai numai om, și totuși când ai murit
s-a adunat mult norod în pragul tău,
crezând că fără veste te vei ridica la cer
și vei înălța cu tine satul și pârnanțul.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga