Zorind zărești prin gene tovarăși fără popas,
în curând buciuma de intrare în vetre,
în fântânile negre de păcură
și-n morile albe ce macină pietre.
Viețile ni le săltăm în pas
peste bietele ape și marile stânci.
Privighitori îneacă pădurile
în argint de glas -
așa de se mai schimbă în cântec
dezamăgirile noastre purtate
prin amurguri adânci.
Din stufăriș cu flăcări rotitoare
făgăduitu-ni-s-au fabrici lângă râuri sfinte,
rugăciuni de clopote să ni se pară
fapta mâinilor între motoare.
Făgăduitu-ni-s-au pentru ierburile țării
de șapte ori șaptezeci de mii de turme sunătoare.
Făgăduitu-ni-s-a patrie în care
de bucurie să se scuture mieii,
făgăduitu-ni-s-au prunduri de ape
cu pești asemănători prin tăcere cu zeii.
Pe-aici vrăbiile și șerpii sunt albi de ciment,
cum albi suntem și noi
de făina stihiilor de piatră.
Trupuri fără răzvrătiri și fără țipet,
suferim cu crini în gură
silnicia din Egipet.
În fiecare tufă de spini
cerul vorbește cu văpaie de vatră,
dar nimeni nu se mai oprește
s-asculte lung vorbitoarele flăcări -
numai căni rămân în urmă, speriați le latră.
Distribuie: