Bunavestire - Lucian Blaga

În noaptea asta lungă, fără sfârșit,
o femeie umblă subt cerul apropiat.
Ea înțelege mai puțin decât oricine
minunea ce s-a-ntâmplat.
Aude sori cântăreți, întreabă,
întreabă și nu înțelege.
În trupul ei stă închis ca într-o temniță bună
un prunc. De nouă ori se-nvârte discul lunii
în jurul pruncului.
El rămâne nemișcat și crește mirându-se. *
În noua noapte fără sfârșit
ciobanii păzesc nașterea unor semne cerești.
Mă duc între ele să vestesc:
Tăiați-vă mieii pe cruce
în amintirea jertfei ce se va face.
Ridicați-vă de lângă foc
în cojoace cu flăcări de lână.
Luați făclia ce-am aprins-o
în steaua coborâtă
deasupra ieslelor roase de boi
și dați-o mai departe
din mână în mână.
În curând fiul omului va căuta un loc
unde să-și culce capul,
răzimându-și-l ca și voi
de pietre ori de câini adormiți.
În curând rănile purtate prin văile noastre
s-or vindeca
incizându-se ca florile la întuneric.
În curând picioarele albe
vor umbla peste ape

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga