E seară, poetul sângerean sângerează - Lucian Avramescu

E seară, poetul sângerean sângerează,
Prietena lui, luna, stă pe o rână și veghează
La cel care în noaptea lungă, polară,
Iubita-și ține cu inima lui de subsuoară.

Copacul verde odată e acum argintiu,
Coaja lui întărită nu va deveni capac de sicriu
Ci mobilă de preț într-o odaie a inimii
Tapetată cu versuri de iubire sute, chiar mii.

Șase luni împreună cu ea, într-o noaptea polară
A stat poetul, dar nu a strigat-o pentru ultima oară.
Acum, mut ca o lebădă și plin de căință
Omul se frământă într-un muzeu realizat cu credință.

E seară din nou, sângereanul învăluit în amurg
Sângerează în sufletu-i tânăr ce zburdă ca un murg
Iar prietena lui, luna, așezată pe o rână, oarecum curioasă,
Nu înțelege de ce poetul nu a strigat-o pe a inimii lui aleasă.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Lucian Avramescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.