Lucia - poeziile altor autori

Mi-e dor de poemele cărora doar eu însămi
le eram universul.
îmi urmăream târşâitul zilnic,
firişorul de păr câinesc

lui Tudor Ţopa

Dacă e adevărat
că ţara asta

Există aici un fel de a fi minoritar
chiar şi atunci
când trăieşti în cea mai neagră majoritate.
Asta ţine de felul în care înţelegi

lui Lucian Raicu

Nu există eveniment al vieţii
fără expresie.

Fusese obligată să trăiască
la limita existenţei
şi asta ani buni!
în cumplita existenţă a visului

Nu-mi mai pot reciti vechile poeme,
fiinţa care le-a scris s-a îndepărtat de mine,
cu mâna mea am alungat-o.
N-aş fi suportat s-o văd tăvălindu-se

Dar dacă în această dimineaţă
trezindu-mă eu/ flori proaspete-n jur, mâzgă
în chiar prima zi de după facerea lumii
şi el, aruncând din nou peste cap

Naiva închipuită

într-o vreme aveam şi eu un creier frumos.
îţi spuneam: uite, ce frumos îmi curge sângele.

Cu o râvnă potrivită mai degrabă
fabuloaselor ei construcţii din pene,
începuse să-şi numere pistruii.
Fotografia aceea jupuită de craniu,

Eu, înnegrită de spaimă,
încerc să-mi apropii visul
în care tu te îndepărtezi
odată cu şuvoiul de sânge al zorilor.