Lucia - poeziile altor autori

De toamnă şi de primăvară mi-este frică.
Nu pentru mine. Pentru voi.
Atunci, deodată, te poţi transforma în rândunică
sau într-un tremurător trifoi.

Mă limpezesc şi simt că ating pământul şi liniştea.
Liniştea îmi umple spaţiile goale şi le coboară
la starea de fiinţă.
Liniştea din plantă, de pe faţadele caselor.

Încăpătoare este toamna, ca întotdeauna dealtfel.
Caracterul ei vremelnic
se relevă în propoziţii clare.
Extinderea,

El există aşa cum porumbeii
sunt o detunătură a orelor şi gândurilor mele.
El este între mine şi mâna care apucă.
Între mine şi cel care mărturiseşte că scrie.

Aici omul care nu poate deveni,
purtându-şi iernile
şi tăcerile
şi tot ce nu poate fi imaginat.

Respir atât cât pot respira plămânii;
încerc să scap de vreme şi de tine.
Să mă justific în faţa lipsei de spaţiu, în faţa mâinii.
Dar cine

Pe geamuri ploaia.
înăuntru felul în care
ţi-a fost posedată conştiinţa.
Cauţi antidotul.

Mă privesc uneori în oglindă
pentru ca să mai fie cineva în această casă
ce o urăsc de atâta vreme
încât nu mai pot trăi fără ea.

Eu nu te judec
şi doar ţi se pare
că lanţurile pe care le porţi
au fost închise de mine

îţi bubuie într-o zi trecutul sub tâmple
Şi deodată ştii, deodată cunoşti:
nu aceste amieze liniştite nu sunt pentru tine.
Nici coroniţa cu maci