Fabrica de trecut - Mariana Marin

Dar dacă în această dimineaţă
trezindu-mă eu/ flori proaspete-n jur, mâzgă
în chiar prima zi de după facerea lumii
şi el, aruncând din nou peste cap
la început pieptenele, apoi aripa de furnică,
iarba-fiarelor,
m-ar alunga cu aceeaşi mână a mea
în fabrica de trecut?
Acolo unde clopotele îţi bat pe sub piele viaţa în cuie,
unde chiar şi în genunchi, Doamne,
tot mi s-ar pune ştreangul de gât,
tot ar muşca vesel pe spatele gol biciuşca
din uşurinţă numită mult prea uşor vinovăţie.

Vinovăţie?

Dar eu am de partea mea îngerul şi craniul mătăsos,
cizmă glorioasă ce atât am urât şi albina;
dar eu scormonesc lucrul cu sinele tăvălit,
cel care în ghinda despicată îşi întinde şira spinării
lăsându-se adorat, terfelit,
de-a psalmurilor lire îndesit.

Am învăţat, Doamne, să-mi înnegresc ochiul
sub acest cer
pentru care şi eu am visat gavota şi ceaiul,
amurgul posac, pricoliciul, călătoria pe mare, veninul
piticul şi lătrătura,
arsura,
apoi din nou danţul.

Şi cu toate acestea
dacă trezindu-mă/flori proaspete/
în chiar prima zi după facerea lumii,
el, carne a mea pe-a morţii boltă,
m-ar arunca din nou în fabrica de trecut

iconostas

Adăugat de: Lucia

vezi mai multe poezii de: Mariana Marin