Lamium (urzica moartă) - Louise Gluck

Așa trăiești când ai o inimă rece.
Ca mine: în umbre, târându-te peste stâncile revene,
pe sub marii arțari.

Soarele abia dacă mă atinge.
Câteodată îl văd primăvara devreme, răsărind foarte departe.
Apoi îl acoperă frunzele și-l ascund cu totul. Îl simt
scânteind prin frunziș, schimbător și haotic,
ca atunci când cineva lovește marginea paharului cu o lingură de metal.

Lucrurile vii n-au toate nevoie de lumină
în aceeași măsură. Unii dintre noi
ne facem singuri lumina: o frunză de argint
- ca o cărare ce nu poate fi folosită de nimeni, un lac de argint
neadânc în întunericul de sub marii arțari.

Dar tu știi asta deja.
Tu și ceilalți care credeți
că trăiți pentru adevăr și, prin urmare, iubiți
tot ce e rece.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Louise Gluck



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.