Fără tine, dulce limbă română,
ce-aş fi fost şi ce-aş fi?
Cine-ar putea şti?
ce întrebări mi-aş fi pus,
unde-aş fi ajuns,
cum mi-aş fi mărturisit neliniştile,
dorurile multe,
jalea cât un munte?
Cum mi-aş fi cântat aleanul,
necăjit că trece anul,
necăjit că trece vreme,
ce-aş fi fost fără blesteme?!
Cum m-aş fi legat de ţară
cu sufletul ars de pară,
de-ntrebări şi de ispite,
şi de umbre din morminte?
Aş fi trăit
fără vis şi amintire.
Ca piatra, ca lemnul şi apa,
Mi-era inima săraca!
N-aveam ce spune,
nimic n-avea nume,
nici sufletul, nici ulciorul
nici gândirea şi nici dorul.
Zămislindu-te pe tine,
neamul s-a creat pe sine,
s-a născut a doua oară
în limba cu drag de ţară...
Distribuie: