I. Zarurile și Cezar. Posibil, invers
Zarurile au fost aruncate.
Aruncări repetate
de fiecare dată corectate ca poziție
ca sumă de puncte
cum ar veni – ca perspicacitate.
Poziții de zaruri după aruncări
poziții de zaruri după corectări.
…Până le veni ideea ca
pur și simplu să introducă zarurile în locul
bucățelelor de sticlă colorate în caleidoscop. Rotești
privești
te uimești
ce artisticește se pot poziționa zarurile
în perfectă vanitate
e drept atractivă – nu-ți poți desprinde ochiul
de la ocularul caleido-
scopului
în presupunerea scopului
care iese atât de ornat
atât de ciudat
ca un destin destrămat
din nou adunat.
…Apoi
la un moment dat apare un neînvins
aproape împărat
destul de temerar
de autoritar
întinzând mâna să i se cedeze caleidoscopul:
„Poftim
magnifice Cezar
privește
citește
sau doar ghicește
ce vei avea de spus:
Și tu, Brutus?!”…
II. Un dac la Rubicon
În ce mă privește
post-factum
aș avea ceva de mărturisit – și eu
am coborât din Galia Cisalpina
panta spre Rubicon
dar numai să-mi adap calul;
numai atât
chiar dacă
în mersul calului
în buzunar
mi se bătea
zornăitor
zar de zar
pe care eu mi-am zis să nu le arunc
pentru că nu mai avea rost să trec Rubiconul
odată ce Iulius Cezar deja cucerise Italia
războiul civil devenind război militar
încheindu-se destul de arbitrar
încât eu
concomitent
străin și autohton
aveam toate motivele să fiu cu sufletul împăcat
cu calul adăpat
ținându-l pașnic de frâu
la Rubicon.
Distribuie: