Lboltasu - creaţii proprii

Ascultă-mă Tată, e ceasul de seară
Și lumea s-a dus la culcare,
Se-aude doar timpul ce-i gata să piară,
Zbătându-se-n fusuri orare.

Nu am cerut nimic mai mult vieții,
Decât să-mi dea iubire, sănătate,
Anii frumoși din timpul tinereții,
M-au amăgit, ca le-oi avea pe toate.

Nu clipa mă-nspăimântă cel mai tare,
Nici timpul care trece nevăzut,
Ci vorba aruncată la-ntâmplare,
Zâmbetul fals şi glasul prefăcut.

De ar veni Isus Cristos la poartă,
Te-ntreb de oare, eşti tu pregătit,
Să Îi deschizi cu dragoste îndată,
Să Îl primeşti cu-o inimă curată,

Când inima-ți plânge sub grele poveri
Și sufletul strigă la Domnul,
Când trupu-i cuprins de amare dureri
Și nu mai cunoști ce e somnul,

Mi-e dor, mi-e dor Părinte, de locurile sfinte,
Mi-e dor de începuturi, de-a zorilor săruturi,
Mi-e dor de armonie, de cer, de veşnicie,
Mi-e dor de-azurul amplu, de dragostea-n ansamblu,

Armonii divine

La margine de apă, în liniștea naturii,
Pe brazda bătucită de alți câțiva drumeți,

Doamne,
Cu ochii minții pătrund infinitul albastru...
Bucuria mă umple, simt pacea zămislită
În rugi fierbinți şi dorinți neîmpărtăşite,

Anii vieții

Motto:

E toamnă iar şi orologiul bate,
Într-o cadenţă surdă, timpul meu,
Se-agaţă de minutul ce se scurge
Şi fremătând în unda care curge,