Lboltasu - creaţii proprii

Întoarce-Ți Tată fața către țară
Și nu lăsa ca legile oculte
Să-nalțe ziduri ca odinioară,
Când omul nu a vrut să mai asculte!

Să vreau să tac, când bat tăcut cărarea,
E mult prea greu, căci grea-i singurătatea,
În monolog, vorbesc, mă cert cu mine,
C-am neglijat făr' să gândesc, cetatea.

Nu-i Doamne încă secerișul,
Nu înțeleg, de ce mă cerni?
Nu a căzut din ram frunzișul
Și nici ofranda albei ierni!

E frig afară, gerul crapă piatra
Și scârțâie zăpada sub picioare,
În limbi de foc e îmbrăcată vatra
Ce-mbie la un timp de reflectare.

Balsam de vindecare

Tu, omule ce hoinăreşti pe-acest pământ, te-ntreabă,
Care e rostul tău aici, spre ce te-ndrepți cu grabă?

Aș vrea să spun atâtea prin cuvinte,
Dar mă învârt în jurul lor, gândesc,
Cu ce-aş putea descrie bunătatea,
Ce-a revărsat-o Tatăl meu ceresc?

În rugăciunea mea de azi, vreau Numele să Îți slăvesc,
Eşti Salvatorul meu, Isus şi pentru-aceasta-Ți mulțumesc,
Te laud pentru jertfa Ta şi pentru planul de salvare,
Domn şi-mpărat, Emanuel, eu mă supun poruncii Tale!

Pe ulița viselor mele, o rază coboară ușor,
Privind ceru-nalt, plin de stele, nu văd nici o urmă de nor,
Iar steaua călăuzitoare-mi trasează un drum luminos
Spre locul în care Maria Îl naște pe pruncul Cristos.

"Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”" (Isaia 9:6)

Tu, taină-a Întrupării, ce sufletul îmi cerni,
Revarsă peste mine, splendoarea dintre ierni,

Mi-e uliţa plină de vise
Şi timpul mai scurt ca oricând,
Prin colb, trec picioarele-ncinse
Iar eu după ele-alergând...