Lboltasu - creaţii proprii

De ce nu plângi cu cel ce plânge, tu cel ce te numeşti creştin?
De ce nepăsător treci zilnic, pe lângă fratele în chin?
Sau poate nu cunoşti Scriptura şi slovele ce scrie-n Ea?
Ferice de acela care, ştie să lege-o rană grea!

Tată! Nu am cerut să-mi dai avere, nici străluciri să-mi dai mereu,
Eu Te-am rugat să-mi dai putere, să pot răzbi când mi-este greu.
Nu am cerut doar împlinire, nici satisfacţii-n viaţa mea,
Ci doar puţină fericire, măcar un strop din pacea Ta.

Sunt doar un om, ființă pieritoare,
O flacără ce-i gata să apună,
Bulgăr de lut ales spre frământare,
Un peregrin ce-şi caută loc sub soare,

Am învățat că dincolo de toate,
De lacrimi, suferință și dureri,
Există-n noi un dor de libertate,
Ce ne avântă și ne dă puteri.

Într-un cătun uitat de lume,
Într-o căsuță cu pridvor,
Stau doi bătrâni c-o carte-n mână,
Citind pe rând cu glas ușor.