Lboltasu - creaţii proprii

Te uită cum ninge afară, te uită atent înspre cer,
Înalţă o rugă spre seară şi-o alta în zorii ce pier,
Imploră cu lacrimi Mărirea să-ţi dea pe pământ un răgaz,
Să-nveţi ce înseamnă iubirea, ferit ca să fii de necaz,

Se scutură norii de brumă
Şi tainic domneşte-nserarea,
Sub hainele grele de humă
Se-ascunde lumina şi sarea.

Am fost creaţi de Dumnezeu
Şi modelaţi înspre sfinţire,
Purtăm în suflet, tu şi eu,
Un of ce cântăreşte greu,

Anotimpuri trec grăbite,
Iarna a sosit plângând,
Vântul bate-n valuri marea,
Ea, furioasă, spumegând,

Românie, țară dragă, plai de cântec şi visare,
Am plecat în lumea largă, te-am lăsat în urmă tare,
Am căutat o viață nouă şi o pâine îndulcită,
Dar mă simt ca rupt în două, ca o casă părăsită,

Aș vrea la piept ca să vă strâng,
Cum cloşca puii-şi strânge,
Să fiu ca florile din crâng,
Mireasmă pentru cei ce plâng,

Iubite Domn, Stăpânul vieții mele,
Vin înaintea Ta cu mulțumire,
Știu că vorbirea mea este săracă,
Dar tot ce spun, să știi că-i din iubire.

Astăzi, acum, doresc să-nalț o rugă
Celui Preasfânt, lui Dumnezeu Yehova,
Să-I mulțumesc pentru întreaga-mi viață
Şi pentru tot ce îmi transmite Slova.

A mai bătut un anotimp
La poarta vieții mele...
Cad clipele, în boabe seci,
Picioarele-mi aproape reci,

De ce există Doamne, atâta suferință,
În lumea-aceasta-n care, umila mea ființă
Dorește să răzbată? Mă lupt în duh și-n fire,
Să urc pe cărăruie, cu gând la nemurire.