Lboltasu - creaţii proprii

Ce dar sublim să ai o mamă,
Să-i auzi glasul cum te cheamă,
Îmbrățișarea să îi simți,
Ce bine e să ai părinți!

Printre norii ca perdeaua
Se zărește soarele,
A plecat demult și neaua,
Clipocesc izvoarele.

Răsună-n zăvoaie cântarea
Şi plaiul îşi tremură lanul,
În spice se-adună savoarea
De pâine dospită. Bâtlanul,

Doamne Îți revarsă harul peste lumea împietrită,
Relevează-le Calvarul și iubirea-Ți infinită,
Dă speranță celor care nu mai au nimic a-Ți cere,
Pune Tată-nviorare și în duhul lor putere!

Tăcerile vorbesc mai mult decât am crede,
Când sunetele-s moarte și eul dormitează,
Există-n noi ceva, ce-aude tot și vede,
E Duhul din Rusalii, ce-n credincioși lucrează.

Să iei aminte şi să cugeţi, la tot ce te-nconjoară,
Ascultă vântul cum suspină, în crengi de primăvară,
Priveşte florile din luncă şi bobul ce-ncolţeşte,
Te uită pe-ndelete prieten, la tot ce nu vorbeşte.

Pe undele vremii, când sus, când în vale,
Purtăm şalul clipei, mai greu, mai ușor,
Se tânguie carnea în note de jale
Şi gândul se zbate în tainic fior.

Atinge-Te Doamne de trupul
Ce șade sub daltă și plânge,
Alină durerea și spală
Tot răul, cu apă și sânge,

Captiv într-o țară străină, 
Mă-ndrept spre un mâine incert, 
Transform înserarea-n lumină, 
Dar trupu-i aproape inert, 

Când mă gândesc la Adunare, la Casa Ta de închinare,
Încep să plâng, căci Tu, Părinte vorbești în duh, fără cuvinte,
Am pus în fața Ta strigare şi rugăciune cu ardoare,
Să binecuvântezi poporul, să dai Tu Doamne ajutorul,