Crimă și pedeapsă – Capitolul XII - Khalil Gibran

Atunci, unul dintre judecătorii cetății a ieșit în față și a spus: „Vorbește-ne despre crimă și pedeapsă.”
Iar el a răspuns, zicând:
Atunci când spiritul tău rătăcește purtat de vânt,
Tu, singur și fără pază, săvârșești o nedreptate față de alții și, prin urmare, față de tine însuți.

Și pentru acea nedreptate săvârșită, trebuie să bați la poarta celor binecuvântați și să aștepți o vreme, fără a fi băgat în seamă.
Sinele tău divin este asemenea oceanului;
El rămâne pururi nepătat.
Și, asemenea eterului, poartă în înălțimi doar pe cei înaripați.

Sinele tău divin este asemenea soarelui;
El nu cunoaște căile cârtiței și nici nu caută vizuina șarpelui.
Dar sinele tău divin nu sălășluiește singur în ființa ta.
Multe din tine sunt încă om, și multe din tine nu sunt încă om,
Ci un pitic fără chip, care pășește în somn prin negură, căutându-și propria trezire.

Și despre omul din tine vreau să vorbesc acum.
Căci el — și nu sinele tău divin, nici piticul din negură — este cel ce cunoaște crima și pedeapsa pentru ea.
De multe ori v-am auzit vorbind despre cel ce săvârșește o nedreptate ca și cum n-ar fi unul dintre voi, ci un străin și un intrus în lumea voastră.

Dar eu vă spun: așa cum cel sfânt și drept nu se poate înălța mai presus de culmea cea mai înaltă din fiecare dintre voi,
Tot astfel, cel rău și cel slab nu pot cădea mai jos decât abisul cel mai adânc ce se află, de asemenea, în voi.
Și, după cum o singură frunză nu îngălbenește fără știința tăcută a întregului arbore,
Tot astfel, cel ce săvârșește o nedreptate nu o poate face fără voia ascunsă a voastră, a tuturor.

Ca într-o procesiune, pășiți împreună către sinele vostru divin.
Voi sunteți și calea, și călătorii.
Iar când unul dintre voi cade, el cade pentru cei din urma sa, ca o avertizare împotriva pietrei de poticnire.
Da, și cade pentru cei dinaintea sa, care, deși mai iuți și mai siguri pe pași, n-au îndepărtat totuși piatra de poticnire. Și încă ceva, deși cuvântul apasă greu asupra inimilor voastre:
Cel ucis nu este lipsit de răspundere pentru propria-i ucidere,
Iar cel jefuit nu este fără vină în faptul de a fi fost jefuit.
Cel drept nu este nevinovat de faptele celui rău,
Și cel cu mâini curate nu este nepătat de faptele răufăcătorului.
Căci adesea cel vinovat este victima celui nedreptățit,
Și încă mai des cel osândit poartă povara pentru cel nevinovat și fără de prihană.

Nu puteți despărți pe cel drept de cel nedrept și pe cel bun de cel rău;
Căci ei stau împreună în fața soarelui, întocmai cum firul negru și cel alb sunt țesute laolaltă.
Iar când firul negru se rupe, țesătorul va privi întreaga țesătură și va cerceta și războiul de țesut.
Dacă vreunul dintre voi ar vrea să judece soția necredincioasă,
Să cântărească și inima soțului ei în balanță și să-i măsoare sufletul cu măsură.
Și cel ce ar vrea să biciuiască pe cel ce a greșit, să privească spre duhul celui vătămat.

Și dacă vreunul dintre voi ar vrea să pedepsească în numele dreptății și să lovească cu securea pomul cel rău, să ia seama la rădăcinile lui;
Și cu adevărat va găsi rădăcinile binelui și ale răului, ale celui roditor și ale celui neroditor, toate împletite laolaltă în inima tăcută a pământului.

Iar voi, judecători ce vreți să fiți drepți,
Ce judecată rostiți asupra celui care, deși cinstit în trup, este hoț în duh?
Ce pedeapsă puneți asupra celui care ucide în trup, dar este el însuși ucis în duh?
Și cum îl judecați pe cel care, prin fapte, este înșelător și asupritor,
Dar care este, totodată, îndurerat și indignat?

Și cum îi veți pedepsi pe cei a căror căință este deja mai mare decât faptele lor rele?
Oare nu este căința însăși dreptatea înfăptuită de legea pe care voi doriți să o slujiți?
Totuși, nu puteți așeza căința în inima celui nevinovat, nici nu o puteți lua din inima celui vinovat.

Ea va veni nechemată în timpul nopții, pentru ca oamenii să se trezească și să privească înlăuntrul lor.
Și voi, cei ce vreți să înțelegeți dreptatea, cum o veți înțelege dacă nu priviți toate faptele în plină lumină?
Doar atunci veți ști că cel drept și cel căzut sunt un singur om, stând în amurg, între noaptea sinelui său mărunt și ziua sinelui său divin,
Și că piatra din capul unghiului a templului nu este mai înaltă decât piatra cea mai de jos a temeliei sale.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Khalil Gibran