Pe un munte singuratic trăiau doi pustnici care Îl slăveau pe Dumnezeu
și se iubeau unul pe celălalt.
Acești doi pustnici aveau un singur vas de lut, care le era
singura avere.
Într-o zi, un duh rău a intrat în inima pustnicului mai în vârstă;
el a mers la cel mai tânăr și i-a spus: „De multă vreme trăim
împreună. A sosit timpul să ne despărțim. Hai să ne împărțim
averea.”
Atunci, pustnicul mai tânăr s-a întristat și a zis: „Mă doare,
frate, că vrei să mă părăsești. Dar dacă trebuie neapărat să pleci,
fie așa”; și a adus vasul de lut, dându-l celuilalt cu vorbele:
„Nu-l putem împărți, frate; fie al tău.”
Atunci pustnicul mai în vârstă a spus: „Nu voi primi milostenie.
Nu voi lua nimic în afară de ceea ce mi se cuvine. Trebuie împărțit.”
Iar cel tânăr a zis: „Dacă vasul ar fi spart, la ce ți-ar mai folosi
ție sau mie? Dacă vrei, mai bine tragem la sorți.”
Dar pustnicul mai în vârstă a spus din nou: „Nu vreau decât dreptate
și ceea ce e al meu, și nu-mi voi lăsa dreptatea și partea mea
la voia întâmplării. Vasul trebuie împărțit.”
Atunci pustnicul mai tânăr n-a mai putut găsi niciun argument și a zis:
„Dacă aceasta este într-adevăr voia ta și dacă așa dorești,
hai să spargem vasul.”
Dar chipul pustnicului mai în vârstă s-a întunecat cumplit și a strigat:
„O, blestematule și lașule, tu nu vrei să te lupți.”
Distribuie: