Sacontala - ACTUL VII - ultimul - Kalidasa

ACTUL VII

(Matali Duşanta in car, trecând peste nori)

DUŞANTA
Nu m-aşteptam la asta, şi chiar într-acest fel!

MATALI
Voi amândoi vă plângeţi. De prea mult tu, şi el
De prea puţin.

DUŞANTA
Fireşte! I-am dat ajutorare
Puţină, dar favorul e mult.

MATALI
Iar lui îi pare
Că i-ai făcut mult bine şi-i ceri puţin favor.

DUŞANTA
M-a ridicat deasupra întregului popor
Al cerului cu norii, m-a pus pe tron de-a dreapta.
O, nu mi-a fost desigur atât de mare fapta,
Încât să şed eu, omul, pe tronul unui zeu.

MATALI
Ba şi mai mult! Lui Indra îi fac atâta rău
Aceşti sălbatici demoni. Puterilor danave
Erau să se supuie văzduhurile sclave
De două ori, căci Siva se zvârcolea-n zadar.
L-au detronat. Odată pe demoni Avatar
I-a spintecat cu colții ş-acum a doua dată
Tu i-ai zdrobit cu braţul. Nu meriţi tu răsplată?
Priveşte! Mii de genii, cu ochi de foc, în jur —
Din pomul sfânt al iau purpură şi-azur
În care-şi scaldă trupul etemele virgine,
Pe purpura aceasta scriu fapta ta, pe tine
Tu cântă-n versuri.

DUŞANTA
Spune-mi, ce drum acum s-apuc?

MATALI
Pe-aceste căi din dreapta, căci dânsele ne duc
La cea dintâi podoabă a cerului, la râul
Cu triplu curs. În urmă cârmim la stânga frâul
Şi mergem în direcţia acelui vânt uşor
Pe-a cărui aripi suie la cer şi se scobor
Din cer toţi

DUŞANTA
Spune-mi, acum străbatem norii?

MATALI
De unde ştii?

DUŞANTA
Din roate şi cai. Sforăitorii
S-aruncă-n mers orbeşte, din coamă-le cad stropi
De ploaie, carul saltă pe culmi şi cade-n gropi,
Pâraie reci Improaşcă mai sus ca noi din groapă
Iar roţile grăbite dau sunet ca prin apă.

MATALI
Şi vezi pământul?

DUŞANTA
Unde? Departe colo-n fund?
Ah, uite, el se pare un negru glob —
Rotund !
Cea mai adâncă vale şi culmea cea mai naltă
S-amestecă, părându-ţi crescute dintrolaltă,
Şi susul tot cu josul sunt una şi fac şes!
Iar râurile-n zare ca nişte fire ies
De tort albit şi luciu — ori ochii mă înşală!
Şi codrii par întocmai ca pete de cerneală
Pe ceva sur! Şi iată! Pământu-n goană pus
Ca fulgerul se-nalţă mai sus şi tot mai sus
S-aleargă-n cerc, s-afundă şi printre stele piere,
Ca azvârlit în spaţiu d-o vecinică putere —
Iar la apus văd marea! O mare-n răsărit
Şi-n mijloc văd un munte...

MATALI
Hemacuta numit. Acolo, sus pe culme, trăiesc nemuritorii
Născuţi din Brama, Ziva şi Noaptea şi toţi Sorii
Ce doisprăzece.

DUŞANTA
Locul acela, cât aş vrea
Să-l văd.

MATALI
Acolo mergem. Să fii cu toată grija,
Căci astăzi te apropii de fiii lui Marija.
Tu vei vedea în codru pe-un iogi luminat:
De-un milion de veacuri el şade nemişcat,
Cu fruntea încreţită, cu ochii ţintă-n soare,
Un brâu de piei de şarpe având ca-ncingătoare,
Iar barba lui ajunge târâtă pe pământ,
Şi-n palme-i creşte iarbă, iar membrele lui sunt
De iederă cuprinse, şi sunt crunte
De ghimpi ce-i cresc pe braţe! Şi-i creşte muşchi pe frunte
Şi muşchi pe-obraz, căci anii lui nu e chip să-i numeri,
Şi păsările cuiburi îşi fac la el pe umeri!

DUŞANTA
Aşa-i de sfânt?

MATALI
Da, rege. Ş-aici acum m-opresc.
Tu stăi, eu merg la zeii cei mari, să te vestesc.
(Duşanta se plimbă. Aude zgomot la dreapta. El ascultă)

UN GLAS
Atâmpără-te, lasă-l! N-ai pace nicăiri!

DUŞANTA
Cum? Sunt ş-aici cu volnice porniri?
Aud o dojenire. Ce văd, al cui e oare?
Un copilaş! Şi uite, cum trage de picioare
Pe-un pui de leu! Îl prinde de coamă, zgâlţâind!
Şi cele două fete, care-l păzesc, îl prind
Şi-l iau acum deoparte! Prea rău îl cresc părinţii!

COPILUL
Stăi, stăi! Deschide gura, că vreau să-ţi număr

SERVITOAREA
Dă-i pace, las, că-l doare! Şi-n joc tu eşti turbat.

DUŞANTA
O, poţi să te mândru de-aşa frumos băiat!
Drăguţ ce e! Şi, Doamne, eu, eu numai n-am parte!

O SERVITOARE
(Către alta)
Nu poţi cu el! E straşnic, să-l duci orbiş la moarte!
N-auzi, Servademana? Cu tine nu-i de dus —
Acel ce pus nume, bun nume ţi-a mai pus!
De va veni leoaica, te rupe tot!

COPILUL
Aşteaptă
La pui am mâna stângă, la mamă mâna dreaptă;
Eu nu mă tem!

DUŞANTA
Chiar ochii îți spun că nu-i fricos.

SERVITOAREA
De laşi în pace leul, îți dau ceva frumos.

COPILUL
Ce? Dă-mi întâi!

DUŞANTA
Se poate? Chiar mâna îl arată
Că el are să fie viteaz bărbat odată.
Îi văd gropită palma.

SERVITOAREA
Îți dau, de vei fi bun! Eu am o jucărie frumoasă, un păun,
Şi vreau să ţi-l dau de stai frumos.

COPILUL
Acasă?
Şizboară?

SERVITOAREA
Cum nu, zboară! Să-l vezi cum e! Dar lasă
De coamă puiul, vino! Doar şi el e copil,
Şi-l doare.

COPILUL
Dar păunul de acasă dai-mi-l?

DUŞANTA
(Apropiindu-se)
O , câtă bucurie simţeşte un părinte!...
Să-ţi iei în braţe fiul, de-obrazul lui fierbinte
Tu să-ţi lipeşti obrazul! Să-l joci de pe genunchi
Pe mâini ş-apoi pe umeri! Să-l strângi ca p-un mănunchi
De flori, şi el să-ţi poarte mânuţa cum îi vine
Prin păr, să te lovească! Şi, de-l ridici cât tine,
Cum e pe picioruşe de colbul străzii plin,
Să simţi pulberea caldă că-ţi lunecă prin sân!

SERVITOAREA
Ei, las, tu! Ţi-e rău capul, dar îi găsesc eu cuiul
(Către Duşanta)
Te rog, străine, vino, să-i scapi din mână puiul!

DUŞANTA
(Către copil)
De ce nu-l laşi în pace? Tu eşti copil frumos
Şi bun, şi vezi că puiul e mic şi e fricos,
Sărmanul — vezi cum plânge! Copiii buni se poartă
Mai bine!

SERVITOAREA
Câteodată mă vreau mai bine moartă!
Dar e isteţ la vorbă şi-i foc de priceput,
Că nu-i fiu de sihastru.

DUŞANTA
Am zis, când l-am văzut,
Că trebuie să fie născut dintr-un neam mare.

SERVITOAREA
Şi cât de bine-i semeni! Tot, tot — e de mirare!
La ochi, la nas, la frunte, e chipul tău întreg —
Cum nu i te ştiu rudă, n-am cap să înțeleg
De unde-i semeni? Tocmai pe tocmai, ca un tată!
Ş-am stat şi mai nainte cu ochii mari, mirată,
Când l-ai chemat! Pe dânsul nu poţi să-l amăgeşti,
De nimeni el n-ascultă, şi tu, străin cum eşti...

DUŞANTA
El nu-i fiu de sihastru, zici tu, al cui e dară?

SERVITOAREA
Nepot e de-al lui Poros. Nu-ţi pare?

DUŞANTA
Cum să-mi pară!
Eu ştiu că-i obiceiul oricăror dintre prinţi
Să steie dimpreună cu fraţi şi cu părinţi
In naltele palaturi de marmură cioplită.
Abia, când a lor mână de vremi e ostenită,
Ei îşi găsesc prin codrii sihastrilor azil.
Aici trăiesc sihastri, cum văd, ş-acest copil
Nu e născut din rege, dar nici un rege nu e
Sihastru-n acest codru.

O SERVITOARE
Aşteaptă, să-ţi mai spuie!

ALTĂ, SERVITOARE
Copilul are mamă — îți spun numai cât ştiu —
Pe ruda unei nimfe.

DUŞANTA Şi tată-său? e viu?

SERVITOAREA
E viu, ştiu eu! E rege, cinstit ş-acum de-o lume,
Dar mie mi-e ruşine să-i zic măcar pe nume!
Nu-i om cinstit acela cui nu i-a fost cu greu
Să-şi lapede nevasta!

DUŞANTA
(Aparte)
Ş-acelaşi om sunt eu!
El are, dar, pe-o rudă a nimfelor de mamă,
Şi cum o cheamă-n codru?

SERVITOAREA
Sacontala o cheamă.

DUŞANTA
(Aparte)
Sacontala! E dânsa, e oare, draga mea!
Ori alta, care poartă un nume ca şi ea?
O, vorba asta, asta, aşa tirană-mi pare
Ca-ntr-un pustiu al ţării vedenia-nşălătoare
A cerbului, când fuge de sete abătut
Spre-o apă care nu e, căci numai s-a părut!
O, parcă mă străbate lumina-ncet, cu-ncetul!

SERVITOAREA
(Către copil)
Tu azi a patra oară nu-ţi afli amuletul.
E colo jos!

DUŞANTA
(El se pleacă să-l ridice)

SERVITOAREA
Vai, lasă-l! Să nu-l atingi!
(Mirată, uitându-se la rege)
Acu
Noi, rege, te cunoaştem şi ştim cine eşti tu!
Vrăjit e amuletul copilului!

DUŞANTA
Se zice...

SERVITOAREA
Nu, rege. Niciodată nu poate să-lridice
Alt suflet, numai tatăl copilului.

DUŞANTA
Eu sunt
Deci tata lui, desigur?

SERVITOAREA
Tu zici acest cuvânt!
(Duşanta ia-n braţe copilul)

DUŞANTA
Al tatei eştil Vlăstare din suflete regeşti!

COPILUL
Duşanta-mi este tată, şi tu Duşanta eşti?
Că-i mort de mult Duşanta!

DUŞANTA
Nu sunt cel mort; sunt viul!

COPILUL
Ai alungat pe mama din casa ta!

DUŞANTA
(Mişcat)
Şi fiul
Acestei mame-alungă pe tatăl său!
(Dintre arbori iese Sacontala. Duşanta o zăreşte)
Ah, ea!
Ajută-mă, tu, Indra! Dă-mi ochi, s-o pot vedea!
Eu o cunosc din umblet. Sunt ochii ei şi gura
Ş-obrazul ei! Şi pieptul şi brâul! Şi făptura
Sacontalei! Ea plânge şi părul despletit
Îi umple slabii umeri!

SACONTALA
(Către copil)
Tu iar ai pribegit
Odor şi dor al mamei! De ce nu stai cu mine?

COPILUL
Mă joc pe-aici cu leul.

SACONTALA
Şi ştii tu că nu-i bine!
De mama nu milă, că fugi ş-o laşi mereu
Tot singură! Tu, doară, eşti singurul al meu!
(Se pleacă şl-l sărută)
Eşti mic, şi tu n-ai tată.

COPILUL
(Arătând spre rege)
El zice că mi-e tată!
(Sacontala face un pas îndărăt. Regele se apropie)

DUŞANTA
Sacontala!

SACONTALA
(Aparte)
Duşanta! E tot ca altădată!

DUŞANTA
Tu plângi, iubito, tremuri? O, iartă-mă! Tu taci?
Eu viu să-ţi cer iertare şi nu vrei să te-mpaci?
(Sacontala s-aruncă în braţele lui şi plânge cu hohot.)
Prea rău am fost cu tine, perdut din calea dreaptă,
Dar am plătit, iubito, prea scump această faptă!
Tu eşti a mea!

SACONTALA
(Înecată)
Stăpâne, să fii...

DUŞANTA
Biruitor!
De tine stăpânitul, nu sunt stăpânitor,
Dar te-am găsit, frumoaso, ş-a mea e biruinţa!
Ah, parcă în fiinţa lui Brama-mi perd fiinţa!
(Copilul trăgând pe mamă de haină)

COPILUL
El cine-i, mamă, cine-i?

SACONTALA
E tata. Nu-l săruţi?
(Sacontala "il dă spre Duşanta, el îl sărută)

DUŞANTA
Ce veştezi ai tu ochii, şi nu ştiu cum perduţi
Şi toată eşti topită, ş-obrajii tăi ca varul...

SACONTALA
De dorul tău, Duşanta! De jalea ta, de-amarul
Acestei inimi!

DUŞANTA
Dragă, să nu mai plângi! Te vreu
Mai veselă cu gândul, cum sunt acuma eu!
(O prinde de mâni)
M-aş omori pe mine cel vechi, să am puterea!
Durere nu e în lume mai grea decât durerea
Să ştii că tu eşti însuţi acel care-ai făcut
Să-l doară chiar pe omul, cui vecinic ai fi vrut
Să-i iei, de poţi, durerea! Ş-am fost şi eu mişelul,
Că te-am făcut pe tine să plângi! Acum inelul
Al tău va fi de-a pururi — am fost un buimăcit!
Pescarul când mi-l dete am stat încremenit
De fapta ticăloasă a celui mai bun rege!
Văzutu-mi-am deodată întreaga fărdelege,
Cum te-am gonit, iubito, lăsându-te să mori?
Ca orbul care-azvârle cununa cea de flori,
Crezând că e un şarpe, aşa şi eu pe tine!
Te-am plâns cum plângi pe-o moartă —
Şi totu-i iarăşi bine!
(Scoţând inelul din sân)
Inelul tău! Primeşte-l!

SACONTALA
Te rog să nu mi-l dai!
Mă tem de el! O, ţine-l la tine, ca să n-ai
Prilej să-l cauţi iarăşi!

DUŞANTA O, nu de-acum! Dar spune,
Eşti vie tu? Şi-n ceruri? Dar cum?

SACONTALA
E o minune!
Eu am căzut acolo, la praguri, în palat.
Muream. Străină-n lume, căci tu m-ai alungat.
Dar Aditi din ceruri, cea-n haină de porfiră,
Trimise-ndată genii, pe-un nor de mă suiră
La cer... Şi-aveam locaşul în rând cu sfântul neam.
Pe două nimfe-n codru tovarăşe le-aveam,
Şi-o vrednică bătrână, de-a pururi preoteasă,
Îmi da-ngrijiri. Întocmai precum era acasă
La noi, în codrul nostru, aşa era, având
Şi prietene şi mamă. Şi-n ceruri, în curând,
Născut-am pe nepotul lui Poros, dându-i nume
"Acel ce-nvinge leii"... Credeam, că-ntr-altă lume,
Într-altă, după veacuri, vedea-te-voi, ş-atunci,
Atunci... dar nu, Duşantal... O, spune-mi ce porunci
Ce zei te-aduc în ceruri?

DUŞANTA
E o poveste-ntreagă.
Menirea mea m-aduce... nu, nu! a noastră, dragă!
Dar mai întâi zâmbeşte-mi ochii tăi!
(Matali vine)

MATALI
Prin voia cea-nţeleaptă a vecinicilor zei,
Iubitul nostru rege din nou se-nveseleşte.

Kasyapa, văzătorul a toate, vă doreşte;
El stă pe tron, de-a stânga pe Aditi având.
Veniţi acum!

DUŞANTA
Să mergem!
(Duşanta cu Sacontala, de mână, cu Servademana)
Eu, cel ce de curând
Plângeam nefericirea, îmi ies acum din fire
Şi slab mă simt în suflet de-atâta fericire —
Ştia-nainte Indra, că azi voi fi ajuns
La cea mai bună soartă?

MATALI
Ce-i zeilor ascuns?
Ajunşi suntem, Duşanta. Smeriţi-vă obrazul!
(Scena se schimbă. Kasyapa Aditi pe tron)

CASYAPA
Tu, fiică a lui Dacşas! Acesta e viteazul
Duşanta, cel ce-n taberi pe demoni a răpus!
De când a prins el arcul, e pace jos şi sus
În cerul nostru. Iată-l, o lume-i este roabă!
Azi fulgerul lui Indra e numai o podoabă
A sfintelor palaturi, nu armă, cum era!

MATALI
Eternii zei, o, rege,
privesc în faţa ta
Cu dragoste de mamă şi tată! Mergi aproape!
(Duşanta cu Sacontala de mână se apropie de tron)

DUŞANTA
Voi zei, pe care lumea abia vă mai încape,
Voi primi născuţi din Brama cel fără de-nceput,
Cel ce născut din sineşi e vecinic nenăscut!
Izvor al bunătăţii, rânduitori de stele,
Stăpâni ai nemuririi ş-ai lumilor tustrele,
La tronul sfânt al vostru venim azi amândoi
Şi vă rugăm de milă, căci mila e la voi!

KASYAPA
Mulţi ani să porţi toiagul, primit cu vrednicie!
Lung timp să fii viteazul, al cărui car să fie
În şirul cel din frunte, de-a pururi nezdrobit!

ADITI
(Către Sacontala)
Şi tu să fii aleasă, şi-n traiul fericit
Al casei să ai parte de toată fericirea.
Virtuţile femeii sunt cinstea şi iubirea —
Şi tu, iubind pe rege, cinstind pe toţi, iubită
Să fii de toată lumea, de toţi să fii cinstită!

KASYAPA
Servademana unde-i?
(Sacontala îl aduce de mână)
Să-ţi fie fericit!
Tu, tu, născut din Poros, de ceruri eşti menit
Să birui lumea toată din mare până-n mare,
Şi-n pace fără seamăn, să n-ai asemănare
În taberi! Tot pământul cu spada să supui,
Stăpân pe cele şapte peninsule-ale lui!
Bharat să te numească vecia viitoare
Şi lumii biruite să-i fii al doilea soare —
Tu, Golava, tu pleacă pe aripe de vânt
La Canva-n sihăstrie şi du-i acest cuvânt
Din partea mea: "Iubite, alungă nedurmirea
Din ochii tăi cei veştezi şi plânşi mereu! Iubirea
Sacontalei îşi află răspunsul cunoscut
Din gura lui Duşanta. Iar dânsa i-a născut
Un fiu, şi-i fericită de soţul dânsei mama —
Tu pentru ei te roagă şi-nchină-te lui Brama!"
(Sacontala începe să plângă. Duşanta o Imbrăţişează)

DUŞANTA
Tu plângi?

SACONTALA
Ah, niciodată tu nu vei mai fi rău!
O, las să plâng, iubite, că plâng de dragul tău!
De cea dintâie dată plâng soarta mea-mpăcată,
Şi-mi plâng nefericirea de cea din urmă dată!

KASYAPA
De mori flămând pe drumuri, ori vesel stai pe tron,
Supus eşti vecinic sorţii! Atât de monoton
E traiul nostru-n lume: viaţă ş-apoi moarte
Aceste două vecinic au vecinica lor soarte!
De ce să plângi? În lume cu preţ nimica nu-i:
De moarte şi de viaţă şi zeii sunt sătui!
Tu, nobilă iubire, legi fapta cu cuvântul,
Legi moartea cu viaţa şi cerul cu pământul,
Şi numai prin iubire ne facem fericiţi!
Sunt zeu, dar nu ştiu însumi mai bun decât: "iubiţi!" —
Tu, Matali, e carul gătit?

MATALI
Gătit, sublime.

KASYAPA
(Către rege Sacontala)
Plecaţi acum acasă! Să nu mai fie nime Ca voi de neamuri!
Şi nimeni bun ca voi! Ş-amic vă fie Indra cu rodnicele-i ploi! (Duşanta, Sacontala se suie în car)
Ş-acum, mai înainte de ce plecaţi, tu-mi spune
De ai vrun dor.

DUŞANTA
Se poate să-mi cer eu sorţi mai bune?
Eu am răpus puterea protivnicilor mei,
Sacontala-i aproape de cel ce este-al ei.
Acesta-mi fuse dorul, şi dorul azi e faptă.
Poporul mă iubeşte; şi-n cartea cea-nţeleaptă
A Vedei, dânsul află virtute şi onor —
Ce dor să am?
Şi totuşi, de pot să am un dor
Şi am acum putinţa să-i cer îndeplinire
Te rog atunci, la moarte, să-mi iei această fire;
Să fiu pământ de-a pururi, atunci când nu voi fi
Acel ce sunt eu astăzi! Atât aş mai dori,
Ca zeii cei puternici să nu mă mai renască
În acest cuib de plângeri pe lumea pământească!

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Kalidasa