Sacontala - ACTUL II - Kalidasa

ACTUL II


(Cortul regelui. Vine Viduşaca si Bradasena)

VIDUŞACA
Frumoase recreaţii, hai?

VATAIANA
Taci! — MUlţi ani cu glorii,
Duşanta! În războaie să-ţi porţi biruitorii
Mulţi ani de-acuma, rege!

VIDUŞACA
Eu, bietul, nici nu pot
Să te salut! Mă iartă, sunt ostenit de tot.
Natura e frumoasă, dar ce-am eu cu natura?
Abia mişc capul, braţul, picioarele...

REGELE
Dar gura?

VIDUŞACA
Ah, gura! Toată ziua bat câmpii, alergând
În soare, peste pietre şi râpi! De sunt flămând,
Şi pun pe slugi să-mi facă degrabă vro pârjoală,
Ei uită de frigare şi-mi dau arsură goală
Să-mi rup într-însa dinții! Şi dacă sunt setos
Beau apa putrezită, cu gustul ei scârbos
De muşchi şi piatră arsă. Iar somnul când mă fură
Ş-aş vrea să dorm o clipă, mai poţi tu de căldură!
Ba robii sar şi cântă, ba caii-n frâne sar
Şi sar şi eu în urmă! imi par mie ce-mi par
Frumoase-aceste lucruri; dar uite, nu-i mai bine,
Să stai pe-un scaun moale, cu vinul lângă tine,
Să bei, să mistui bine, să dormi! Aşa mai zici!
De ce-avem noi viaţa? S-o chinuim pe-aici?

REGELE
Ei şi? Cine-i de vină că-ţi pierzi pe-aici viaţa?

VIDUŞACA
Tu-ntrebi, când îmi dai palme, de ce mi-e roşie faţa?

REGELE
Eu nu pricep.

VIDUŞACA
Se-ndoaie vrun pom fără d-un "dacă"
E vântul, ori el însuşi, din voia cui se pleacă?

REGELE
E vântul.

VIDUŞACA
Iar eu, rege, din voia cui mă plec?
Mă aşa, cu sila, prin codri să petrec.
Eu, popă, om de cinste, sunt azi un sclav aproape —
Am mâinile-amorţite, picioarele-mi sunt şchioape,
Căci toată ziua, bietul de mine, dau din mâni,
Şi ţip ca să mă apăr de oameni şi de câni.
Oh, oh, aşa viaţă! Iar tu... ți se cuvine
Să râzi de tron, de ţară, de codri şi de mine?
În vreme ce te-aşteaptă cu dragoste-n palat
Nevestele, tu-n codri şi-n munţi te-ai înfundat;
Laşi tronul fără rege, te lepezi şi de ţară
Şi haţi pe-aci câmpia, un fel de perde-vară!
Ce vrei? O lume-ntreagă o porţi pe placul tău,
Şi nu te temi că are vrun trăsnet Dumnezeu?
Tu stai între sihastrii cei chiori care de care —
Cu iepuri şi cu broaşte să ții tu adunare
Şi sfat regesc?
(Resignat se aşază pe iarbă)
Mă iartă să nu ies azi din cort —
Să dorm o dată straşnic, că m-am sfârşit de-s mort!

REGELE
Auzi-l cum se plânge! E-n dreptul său! Eu oare
N-am drept mai mult? Ah, facă ş-alt rege vânătoare!
Cănd mă gândesc la fata lui Canva, nu mai am
Curaj s-arunc săgeata! Odat-o aruncam
Cu patimă, dar astăzi săgeata-mi înlemneşte
Pe arc! Să-ntind eu arcul spre cerbul ce trăieşte
Cu draga mea-ntr-un codru ! Când bietul căprior
Bea apă din argintul aceluiaşi izvor,
Din care bea cu pumnii Sacontala! El sare
Voios în calea fetei, şi poate dânsul n-are
Alt prieten, decât numai pe cine-aş vrea şi eu
Să-l am! Atunci mai bine fac foc din arcul meu —
Sacontala le cheamă, şi vesele s-adună
Cerboaicele; de mică fiind tot împreună
Cu ele prin pădure, prin luncile cu flori.
Ai fi un om netrebnic, Duşanta, să omori
Tovarăşele fetei lui Canva! Ce s-ar face
Sacontala, lipsită de prieteni! Dă-le pace,
Dușantata, dă-le pace!

VIDUŞACA
Mă rog.

REGELE
Şi sunt fricoase!
Sacontala le-nvaţă să fie mai voioase.
Şi nobila splendoare din ochii lor frumoşi
Furată e din ochii Sacontalei.

VIDUŞACA
Tu coşi Vrun plan? Desigur mare. Dar aţa se cam vede.

REGELE
Am şi eu gânduri.

VIDUŞACA
Poate. Şi-anume?

REGELE
Nici n-ai crede!


Eu cred orice. Şi-n urmă, ce vreai să cred? Glumeşti?

REGELE
Gândesc ce-ar fi mai bine să-ţi fac, să-nveseleşti.

VIDUŞACA
Aşa mai vii de-acasă. Şi ce?

REGELE
Ce e mai bine!
Să-ţi dau de lucru.

VIDUŞACA
(Supărat)
Lucru? Şi m-ai găsit pe mine?
Credeam că eşti cuminte, dar tu mă ții nebun.

REGELE
E bun. Şi va să-ţi placă.

VIDUŞACA
(Curios, se gândeşte)
Ce poate fi!

REGELE
Să-ţi spun?
Un lucru mic şi dulce, uşor, nu cere fapte.
Plăcut.

VIDUŞACA
Uşor şi dulce! A, ştiu! Orez cu lapte?

REGELE
Nu!

VIDUŞACA
Nu? Apoi ce-i altă să-mi plac-aşa de mult?
Nu-i vinul?

REGELE
Nu!

VIDUŞACA
E somnul?

REGELE
Nici!

VIDUŞACA
Nici? Acum te-ascult.



REGELE
Dar stăi puţin! Aleargă, Navaitaca, şi cheamă
Pe Bradasen.
VIDUŞACA
Vai, rege! Alt rău, cum bag de seamă.
O nouă vânătoare, ş-un nou amar de-acum!
Mă sting văzând cu ochii! Sărmanul meu volum!

BRADASENA
(Venind)
Mă mir de-aceste lucruri! Vânatul, după lege,
E crimă neiertată de zei, ş-acum un rege
Cuminte ca Duşanta s-apucă de vânat;
Cu ochii-nchişi aleargă spre blăstăm şi păcat.
(Ajunge la cort)
Mulţi ani să-ţi fie anii, şi multă veselia!
E plin de fiare codru, ş-a noastră-i datoria
Să le stârpim, stăpâne! Ce bune gânduri ai!
Tu m-ai chemat, Duşanta; şi ce porunci Imi dai?

REGELE
Viduşaca, nebunul, s-a pus să-mi ţie predici,
Şi-mi face-acum morală.

BRADASENA
Şi tu să te împedici
De-un cap fără simţire? Asculţi de-o hodoroagă?
El taie la palavre! Nu-l vezi că n-are-o doagă?
Nimic nu e mai dulce, şi mai plăcut nimc
Decât o vânătoare! Şi-n urmă, ce să zic?
Cu ce drept se numeşte o crimă vânătoarea?
Plăcerea este-n lume atotstăpânitoarea;
Chiar Manu, însuși Manu a fost un vânător.


VIDUŞACA
Pieri! Neagră-ţi fie faţa, infam linguşitor!
Tu pui acum pe rană spurcata ta otravă?
O, pieri d-aici odată, născutule din sclavă!
Vorbeşti şi tu de lume, de crime, de plăceri?
Tu, care-ai fost o zdreanţă ş-un câne până ieri,
Azi dai din umeri, mândru, şi-n nori izbeşti cu nasul!
În gât să se-nece, pe limbă piară-ţi glasul!
Ah, cum n-a dat de tine vrun leu, vrun lup flămând,
Şacalule, hienă, hai huideo!

REGELE
(Către Bradasena)
Mergi curând
La tabără şi spune oştenilor să iasă
Din codru. Dă răpaos vitejilor, şi lasă
De-acum în pace cerbii şi fiarele. De-acum
S-alerge căprioara pe vecinicul ei drum;
Nici arcul să n-o simtă, nici spaimă să nu-şi facă!
Iar bivolii sălbatici cu zile-ntregi să zacă
Prin largile mocirle, şi cerbul săltător
Să rumege, stând pacinic în umbră la izvor.
Şi nimeni să nu facă sihastrilor vreo silă —
De oameni, se cuvine, să aibă omul milă.
Să pleci acum, degrabă
(Către Navaitaca). Şi tu!
M-ai înţeles?

VIDUŞACA
(Către Bradasena)
Haid, iute, iute, iute! Curând... (Către rege)Piticii ies!
Nu-i nici o musculiţă în jurul nostru. Bine.
Aşază-te pe stâncă... Ş-acum să-mi spui, vecine,
Ce lucru pot eu face, neostenind. Să-l spui,
Că-l fac pe loc. Cum naiba! Păi, somnul, zici că nu-i?

REGELE
Văzut-ai tu vreodată cu ochii tăi anume
Vrun om, care e vrednic mai mult ca toţi în lume
De-a fi văzut?

VIDUŞACA
Am doară pe-un rege-n faţa mea.

REGELE
Nu eu! Dar mai-nainte văzut-ai cum trecea
O fată.

VIDUŞACA
Trei! Ce fete! Frumoase, hai?

REGELE
Dar una,
Cu ochii mari de lotos ş-obraji rotunzi ca luna,
Podoaba fără seamăn a codrilor!

VIDUŞACA
Şi ce-i?

REGELE
Mi-e dragă!

VIDUŞACA
(Râzând)
Vecinic, vecinic cu gândul la femei!
Aşa sunteţi voi regii!

REGELE
Tu râzi? Dar te gândeşte
Că regele Duşanta nu cată nebuneşte
S-ajungă la un lucru ce-i pare neajuns —
Când inima întreabă, tot dânsa-şi dă răspuns.

VIDUŞACA
Cand ai femei, o sută, ş-aşa de frumuşele
Că soarele-n amiazăzi se-ntunecă de ele,
Tu vrei acum nevastă pe-o fată de ţăran,
Ce nu şi-a spălat faţa şi mâinile de-un an?
Aşa sunt cei puternici! Sătui de-atâta slavă,
A doamnelor, în urmă iubesc pe câte-o sclavă!
Şi tu, ca ei! Te-asemeni acelui ce perzând
Cu zi de zi tot gustul dulceţii de smochine,
Mănâncă mere acre. Auzi, ce poftă-ţi vine!

REGELE
O, taci! Că de-ai cunoaşte-o, tu altcum ai vorbi!
S-o vezi, că-ncepi să tremuri!

VIDUŞACA
Atunci mai bine zi:
Ce-i place celui tare şi celui slab îi place —
De voie, de nevoie, aici răspunsul tace.

REGELE
Obraznic eşti!

VIDUŞACA
Fiindcă nu ştii ce-am vrut să zic.

REGELE
Acum eşti mai obraznic.

VIDUŞACA
Ei, tac şi — nu-s nimic!

REGELE
Când judec eu puterea lui Brama, mi se pare
Că el, creând pe fata lui Canva, nu e-n stare
Etern să mai creeze frumseţi în lumea lui,
Aşa precum le are Sacontala. Ea nu-i
Ca altele atâtea femei pe tot părnântul!
E ramură-nverzită de-o zi, pe care vântul
De cea dintâie dată o tremură-ndrăgit,
E miere negustată, e crin abia-nflorit,
E tot ce-n lumea noastră virtute se numeşte.

VIDUŞACA
(Batjocoritor)
Atunci nu sta pe gânduri, stăpâne! Te grăbeşte
Şi pune-ndată laba pe-acest frumos odor,
Căci hop! vrun frige-linte te ia peste picior!
În vreme ce tu judeci, vrun biet golan e gata
Să-ţi râdă-n nas, să-ţi fugă cu crinul şi cu fata!

REGELE
Voinţa ei atârnă de tată-său; şi-i dus
Într-alte părţi sihastrul.

VIDUŞACA
Dar bine, tu i-ai spus
Sacontalei vro vorbă? Ea ştie că ţi-e dragă?

REGELE
Nimic.

VIDUŞACA
I-ai dat tu, rege, vrun semn ca să-nţeleagă?

REGELE
Nimic.

VIDUŞACA
Întâi de toate acestea să le faci! Vorbit-a mult cu tine? Ce crezi, mă rog, tu-i placi ?

REGELE
De-aş fi avut prilejul să-i spun! Dar cum şi unde?
Când eşti străin şi tânăr, tu ştii cum răspunde
O fată ruşinoasă şi tânără ca ea.
Am prins-o de vro două-trei ori, cum se ferea,
S-o prind că mă priveşte cu patimă pe-ascunsul.
De ce-i iubirea dulce? Căci are neajunsul
Acelui chin ce-ţi place: să-şi facă însăşi munci!
Iubirea se scârbeşte de însăşi ea atunci
Când tu o spui în vorbe! Îi place-aşa iubirii,
Să se trădeze însăşi din umbletul pornirii,
Din colţul plin de zâmbet al doritoarei guri,
Din ochii tăi cei dornici, când ştii cu ei să furi
Privirile pe care ea vecinic le doreşte.
Sacontala e-ntocmai! O văd că se fereşte
Prea mult, ca să-mi arate că-i plac eu hotărât;
Dar prea puţin, să-mi spună că nu-i sunt chiar urât.

VIDUŞACA
Eu nu pricep. Mă iartă, cu vorbe-aşa alese
Mă-ncurci. Adică-n urmă, tu-i placi, acolo iese?

REGELE
N-am zis aşa. Şi-n urmă aş vrea să zic aşa —
Plecănd cu cele două prietine — căta
Mereu pretext, drăguţa, cu capul să se-ntoarcă
Spre mine. Stând deodată în loc, plângea, de parcă
Şi-ar fi rănit piciorul în spin. Dar a plecat,
Ş-a stat din nou, căci haina-i de-un spin s-a acăţat.
Căt e de drept că haina-i s-a prins în spin, îmi pare
Pe-alât de drept c-a prins-o şi junghiul la plecare.

VIDUŞACA
Pretexte! Spinul poate la inimă era!
Ah, bunul nostru rege! Sărmana mintea ta
S-a dus de-acum! Adio! Şi iat-aici un rege
Model! Ne porţi de-a prostul pe toţi! Şi se-nţelege:
Tu vii s-alergi în codri, la aer, apoi mergi
Să vezi ce-ţi fac gheboşii, începi apoi s-alergi
Prin tufe după fete! Mai zi că-mi umblă gura!
Mă tot miram că-ţi place aşa de mult natura!

REGELE
Acum să-ţi spun ce slujbă te rog să-mi faci. Aş vrea
Să pot intra la Canva. Tu spune-mi, s-ar putea
Să-mi afli chip să intru în casa lor?

VIDUŞACA
La fată? Eu ştiu o cale, rege; e cea mai minunată.
Anume e: "Sunt rege!"

REGELE
Ş-apoi?

VIDUŞACA
Pleci'frumuşel,
Să-i ceri lui Canva partea-ţi, din tot ce are el.

REGELE
Nu, Madhava! Sihastri şi cei cuprinşi la carte
Nu pot, căci n-au de unde, să-mi dea a şasea parte.
Pe popi, întotdeauna, e bine să-i alegi!
Destul e tot poporul cel mult! El pentru regi
Dă toate câte-i cerem, şi-i cerem mult! Nu cere
Şi celor ce cu cerul sunt buni; a lor putere
Stă-n suflete şi-n inimi, nu-n aur trecător!
(Vine o ceată de sihastri)

UN SIHASTRU
Mulţi ani, şi-n multe taberi în veci biruitor!

ALTUL
Etern cu slavă, rege!

REGELE
Cu voi etema pace!
Și care-i ruga voastră? De-avem puteri vom face.

UN SIHASTRU
De când ni s-a dus Canva, dă răul peste noi!
Cu el ni s-a dus capul, suntem ca morţi, ş-apoi
Ne-a mai ajuns şi alta mai mare! Dintr-o vreme
Ne-am pomenit cu demoni prin codri şi se teme
Tot codrul de mânia acestor zei duşmani.
Ajută-ne, stăpâne, şi să trăieşti mulţi ani!

VLDUŞACA
(Pentru sine)
S-a potrivit şi-aceasta! La rău, alt rău s-adună!
(Către rege)
scapă-te de dânşii — le spun eu vro minciună.

REGELE
Sunt gata să vă apăr!

VIDUŞACA
(Speriat)
Atunci eu ies din joc!
N-am poftă.

SIHASTRII
Să fii, rege, de-a pururi cu noroc!

REGELE
Ce stai plouat? arme! Nu-ţi pare ţle bine
Că ai să-mi vezi iubita?

VIDUŞACA
Ba-mi pare, dar, în fine
De când cu istoria cu demonii...

REGELE
Glumeşti?

VIDUŞACA
Eu n-am mai văzut demoni! Of, of, te pomeneşti
Că vrunul mă înhaţă...

REGELE
(Dându-i armele)
Aici sunt, uite, toate!
Ia spada.

VIDUŞACA
Fără mine, Duşanta, nu se poate?
(Vavaitaca intră)

NAVAITACA
Un sol, stăpâne! Iată-l!

REGELE De unde?

SOLUL
M-a trimis Regina, mama voastră.

REGELE
Regina ? Ce ţi-a zis ?

SOLUL
"Noi te-aşteptăm, Duşanta, la curte cu tot dragul!
Aniversarea zilei, când ai primit toiagul
De rege, este aproape. Se fac serbări, ş-apoi
E bine ca stăpânul să fie printre noi."

REGELE
(Privind la Viduşaca)
De-o parte cer braminii, de altă parte mama:
De doi s-ascult.

VIDUŞACA
Dă-ncolo pe preoţii lui Brama.
Noi mergem toţi acasă!

REGELE
Dar plânsul lor amar?
Acasă-i veselie; ş-aici...

VIDUŞACA
Pluteşte dar
Ca regele Trisangu prin aer, într-o oară.
Cănd popii strigau: "Suie", iar demonii: "Scoboară!"

REGELE
Ştiu eu în care parte să merg?

VIDUŞACA
Dar eu să ştiu?
O, cum aş şti desigur, când aş putea să fiu
În locul tău!

REGELE
(Venindu-i un gând)
Ascultă! Tu din copilărie
Mi-ai fost şi-mi eşti tovarăş, şi mamă-mea te ştie
Că-mi eşti aşa prieten: nu ţi-ar veni cu greu
Să fii o dată rege, să mergi în locul meu?

VIDUŞACA
Cum, cum, mă rog?


REGELE
O dată să vezi tu cum îţi şade...

VIDUŞACA
Ca rege?

REGELE
Da.

VIDUŞACA
(Vesel şi mândru)
Dă-mi mâna! Dar stăi puţin, nu crede,
Că mie-mi era frică de demoni!

REGELE
Am crezut, Da nu mai cred.

VIDUŞACA
Fireşte! În glumă te-am făcut
Să crezi. Ce-i spun reginei?

REGELE
Tu spune-i că mă leagă
De-acest loc datoria, să apăr silha-ntreagă.

VIDUŞACA
(Ca un şiret)
Şi alta nu te leagă?

REGELE
(Supărat de întrebare)
Hai, du-te!

VIDUŞACA
Te-nţeleg.

REGELE
Cu tine-mi duci oştenii, să fii stăpân întreg.

VIDUŞAca
Ce vreai? Să rămâi singur?

REGELE Aşa vreau, maiestate!
Aveţi bunăvoinţa să-mi faceţi faţa spate!
(Viduşaca cu oştenii pleacă)

VIDUŞACA
Ah, cât te simţi de bine când ştii ce mare eşti!
Adio! Îi voi spune reginei cum trăieşti
Și ce mai faci!

REGELE
(Singur)
Ce oameni! Aşa cum el e unul!
Dar dacă mă trădează? El ar putea, nebunul,
Să spuie mamei toate — chiar mamei! N-aş voi
Să ştie că mi-e dragă Sacontala; mi-ar fi
O piedică regina. Hei, prietene!

VIDUŞACA
Mi-am şi sfârşit domnia?
Vezi gluma!

REGELE Nu, nu! O vorbă numa.
Să mă-nţelegi! În codru, să ştii, că eu răman"
Să apăr pe sihastri. Ei cer unui stăpân
Ce-i dreptul lor să ceară. Altce nu mă reţine.
Sacontala-i poveste scornită-n gând de mine,
Să-mi pierd cu dânsa timpul.

VIDUŞACA
Ştiam c-aşa a fost,
Dar te lăsam anume să crezi că sunt un prost.

REGELE
Să nu spui deci reginei!

VIDUŞACA
Aş! Asta se-nţelege.

REGELE
(Aparte)
Nebunule! Aleargă pe-un sarbed tron de rege!
Lăsaţi-mă pe mine în codri fără fund,
Cu dragostea în suflet departe să m-ascund
În molcomul răpaos al liniştii,
În lume
De-acum într-una, buze, să-mi răspicaţi un nume
Iubit şi sfânt! Voi gânduri vă-ncumetaţi d-acu
Să fie-a voastră toată Sacontala! Şi tu,
Tu inimă, cutează! Ah, iată sub pleoape
Simţ lacrime când cuget că-i sunt aşa de-aproape!

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Kalidasa