Sacontala - Actul I - Kalidasa

Personajele:

Dușanta, regele Indiei.
Camva, un preot sihastru.
Sacontala, fată de suflet a lui Canva.
Guatami, o bătrână sihastră, îngrijitoarea Sacontalalei.
Priamvada;Anusuia: fete de sihaștri, prietenele Sacontalei.
Vidușaca, preot, prietenul regelui.
Vatayana ministru.
Bradasena, general.
Sarngarava, un preot.
Matali, vizitiul zeului Indra.
Kasyapa; Aditi : zei

Un pescar, un camerier, străjeri, slujbași ai regelui,
bramini, sihaștri. Un copil, o artistă.

Actele 1-4 în codru. Actul 5 și șase în palat. Actul 7 în cer.

ACTUL I

(O grădină în codru. Priamvada, Anusuia și Sacontala udă flori.
Regele stă ascuns după un arbore)

ANUSUIA
Când tu ești între ele, mai vesele îmi par
Aceste flori!Și parcă de dragul tău răsar
Și cresc, trăind cu tine atât de-mprietenite!
Tu ești a lor! Iar ele, frumoase și iubite,
Te cheamă și te roaga și cer să le iubești-
Tu, gingașă ca floarea de malica, tu ești
Stăpâna lor, iubită Sacontala!

REGELE
Se poate?
Sacontala lui Camva? Aș crede-n lume toate,
Dar asta nu ! În urma, mai știi? E-ntr-adevăr
Sacontala. Ce aspră e haina ei de păr!
Prea rău e tata Camva. Să n-aibe dânsul milă
De fata lui! A pune la muncă pe-o copilă
În vârsta ei, trudind-o cu ruga și cu post,
E prea de tot! Pe Camva nu-l cred așa prost
Să-ncerce cu o frunză de lotus să despice
Un fag!
Dar e frumoasa! Sa zică orice-ar zice
Reginele-n palaturi, așa frumos odor
De fată le întrece, cu toată pompa lor.

SACONTALA
(Catre Anusuia)
Mai adu-mi apă

ANUSUIA
Uite! Atâta-ți stă de bine!
Dar nu știu cum mi-e jale, Sacontala, de tine,
Când văd că de-ostenită abia te mai ții sus,
Mi-e ciudă și pe tata, pe Camva, că te-au pus
Să-i faci ș-acesta lucru.

SACONTALA
Îl fac pentru că îmi place.
De nu mi-ar fi zis Camva, tu crezi că nu l-aș face?
Cu florile noi două suntem surori! Nu-i drept?
Sărmanele!
(Către Priamvada)
Mă strânge și inima din piept,
De nu mai pot! Dezleleagă-mi, te rog, d-aci veșmântul -
Mai mult - așa - mai, încă...

PRIAMVADA
Auzi cum râde vântul-
Că-l lași în sân! Tâlharul, și lui îi place-n sân!
Tu tânără , el tânăr...

REGELE
Mai bine-ar fi bătrân!
Ori eu dacă-aș fi vântul! Ah, pentru ce-și ascunde
Și umerii și pieptul și brațele rotunde
Sub haină! Numai asta nu pot ca s-o-nțeleg:
De ce-arătăm frumosul arareori întreg?
Ori dezvelit pe-ncetul, câte puțin îmbată
Mai mult, mai mult îți place ca-ntreg văzut deodată?
Ce ochi! Ar fi ei oare mai mul ucigători,
Dac-ar avea copila veșmânt țesut cu flori
De-argint și pietre scumpe! În haina zdrențuită
Frumusețe-ai tot frumoasă, iubirea-i tot iubită,
Ca și-n veșmânt de purpur, căci farmec noi găsim
Nu-n haină, ci-n floarea frumuseții ce iubim!
Ah! purpură ne-mbată cu forme-nșelătoare,
Dar când vei pune-n zdrențe frumusețea, ai vedea
Că zdreanța-i mai frumoasă de trei ori decât ea -
Ah! parcă ard! Privirea frumosului te face
Să-ți răcoreșți dorința de-a ști ceva ce-ți place,
Și-n astă răcorire e foc. Eu ce cătam?
Nu vreau să știu frumosul, mai bine vreau să-l am!

SACONTALA
Acest tufiș de amra, cu foile lui, pare
Un om, ce vrea să-mi spuie pe-ascuns o taină mare,
Nu vezi? El parcă face cu mâna semn în vânt -
Cum e cuprinsă amra de iedera! Ei sunt
Ca doi iubiți. Mireasa e iederă! și mine
Eamra: ea se-nalța frumoasă și subțire,
Și brațele ei gingaș pe mine îl cuprind.

PRIAMVADA
(Către Anusuia)
Ști tu la ce gândește Sacontala, privind
Așa cu drag la amra?

ANUSUIA
Știu eu!

PRIAMVADA
O bate gândul,
Ce bine-ar fi să aibe iubit și ea! Strângândul
În braț, el ar fi amra.

SACONTALA
Ce gând copilăresc!
Tot ce gândești tu însăți, mi-o spui că eu gândesc!

PRIAMVADA
Principesă doar nu ești supărata?

REGELE
O, ziceți-i pe nume! Mai ziceți-i odată!
Zdrobiți-i îndoialadin sufletul meu plin
De temerea că dânsa e fată de bramin!
Ea nu e sora voastră! Ea într-alt loc e-acasă,
Ș-orcărui din războinici ea-i poate fi mireasă!


PRIAMVADA
Sacontala, privește! Cum de-ai uitat aici
O floare! Se usucă.

SACONTALA
Uitat? O floare, zici?
O, Doamne, vine vremea că am să uit de mine!...
Eu am să-ți spun o veste.

PRIAMVADA
Și cum? de rău, de bine?

SACONTALA
De bine. Uite colo tufișul îngrădit -
Nu-i vreamea să-nfloreașcă, dar el a înflorit.

PRIAMVADA
Așa e! Semn, iubită! Dar știi că-i mare veste?
E semn că cine-i fată va trece-tre neveste.
Al tău a fost tufișul! Ce, dragă, nu înghiți?
S-o știi tu de la mine că ai să te măriți!

SACONTALA
Tu ai ce ai, ca astăzi vorbești prostii întruna.

PRIAMVADA
Așa zici tu! Dar spune-mi ce lună-i asta? Luna
În care niciodată n-a dat tufișul flori.
Să ști că tata Canva spunea de multe ori
Ca pomii ce dau floare, când sunt de tot prea tineri,
Sunt semn pentru parinții cu fete, că vin gineri.

ANUSUIA
Acum știu eu, cea proastă, și-acum pricep și eu
De ce-a udat tufișul, Sacontala mereu!
Știa!

SACONTALA
Știam? De unde? De ce să nu-l ud oare?
Nu-i tot al nostru? Nu-i și el tot o floare?
(O albină zboară pe lângă Sacontala)
Mă-nțeapă, Anusuia! Haid, apară-mă, vai!
Obraznică! Și-mi zboară spre ochi.

DUȘANTA
Ce dulce grai
Al temerii! Ce farmec în vorba care cere!

SACONTALA
Mă tem de ea

PRIAMVADA
Ști bine că nu ne stă-n putere
Să te-apărăm! Dușanta e sigur pus de zei
Să fie scut și armă. Nu-l chemi
........................................................................
DUȘANTA
Cuvântul ei
Mi-a dat prilej de a merge la dânsele. Chiar bine!
Dușanta, fii cu suflet!
(Se ivește)
Ce strigăt jalnic vine
Din codru!Cine-i omul? Când brațul cel voinic
Al regelui Dușanta nu știe de nimic
În vreme de primejdii, când pentru dânsul teama
E numai nălucire în creierii lui Brama,
Atunci cuteaza oare vreun demon ori vreun zeu
Sa facă unor fețe cucernice vreun rău?

PRIAMVADA
Nu-i nimeni! Noi în glumă ziceam ca ea sa cheme
Pe ragele Dușanta. Sacontala se teme.

DUȘANTA
(către Sacontala)
Să ai de bine parte, și parte de noroc!

PRIAMVADA
Bine-ai venit străine!
(Suflă praful de pe prispă)
Te rog, aici e loc.
Sacontala, tu pleacă și adu flori și poame
Străinului.

DUȘANTA
(Către Sacontala)
Nu merge!

PRIAMVADA
Nu doară că ți-e foame,
Dar ospeții...

DUȘANTA
Știu bine: le faceți tot pe plac.
Dar astă osteneala eu nu vreau sa v-o fac.

ANUSUIA
Ești obosit de drumuri. ți-e cald și stai în soare,
Nu vrei să șezi pe prispă?

PRIAMVADA
E umbra colea, vezi!
(Dușanta ia loc pe prispă)

DUȘANTA
Ședeți și voi.

PRIAMVADA
(Ia loc și ea)
Tu, dragă Sacontala, nu șezi?
Aici.
(Îi face loc. Sacontala stă rezimată de-un pom)

SACONTALA
Și-aici e bine.

DUȘANTA
(Privindu-le)
Așa de frumușele
Sunteți! Și drâgalașe și tinere tustrele!

PRIAMVADA
(Șoptind Anususuiei)
Ce om să fie dânsul?

ANUSUIA
(Tot șoptind)
Știu eu! Oricine e,
Dar vezi-l cum vorbește de neted!

PRIAMVADA
Știi tu ce?
Am să-l întreb.(Tare)Ne iartă, că noi suntem la minte
Ca fetele, mai proaste, și nu prea știm cuvinte
Pe-ales, cum se cuvine! Noi știm ca pe la noi.
Fii iertător de toate, ș-apoi - te rog - ș-apoi
Te-am întreba o vorbă, de nu-i cu supărare,
Tu esti de bună seamă vreun prinț din lumea mare
Și poate mergi departe? Ori poate...te rugăm
Să ierți, și să nu-ți cadă cu greu ca te-ntrebăm.

DUȘANTA
Nu, nicidecum, frumoaso! Viu foarte de departe
Și sunt și eu un preot. Cunosc în sfânta carte
Întreg cuprinsul legii, știu totul cât s-a scris,
Iar regele prin codrii anume m-a trimis,
Să văd dacă sihastrii mai țin porunca legii.

PRIAMVADA
Tu ești un om în care se pot încrede regii!
Așa e cel cucernic și de virtute plin -
În fața ta, părinte, mă-nchin!

SACONTALA
(Șoptind)
Și eu mă-nchin!

DUȘANTA
(Către Sacontala)
Aud ? Ai zis o vorbă?

ANUSUIA
(Râzând)
N-a zis-o către tine.
Și-a zis-o pentru dânsa .Și-a zis, c-ar fi mai bine
De-ar fi acasă tata.

SACONTALA
(Deschizând ochii mirați și mustrători)
Ș-atunci, ce-ar fi atunci?

ANUSUIA
Urmaș făra abateri al sfintelor porunci,
El ar primit pe-un preot mai altfel decât tine,
I-ar da ce are însuși mai drag...

SACONTALA

(Supărată)
Apoi vezi bine!
Ți-a-ntrat în cap o vorbă și stai de ea mereu.
Ce ți-am făcut? Dă-mi pace!

DUȘANTA
Acum e rândul meu
Să-ntreb de voi. Să-mi spuneți, e drept că ea e fata
Lui Camva?

PRIAMVADA
Nu. Un rege, Causica, e tata
Sacontalei.

DUȘANTA
Se poate? El, care a ostenit
De tron, în sfântul codru ca preot a murit?
De dânsul spui?

PRIAMVADA
De dânsul. Cuminte fără seamă
Precum era, în urmă au prins și zeii teamă
De sfânta lui putere. Nimic nu era-nchis
Și nepătruns de dânsul. Iar zeii au trimis
Pe-o fată, mai frumoasă ca toate, să-l înșele.

DUȘANTA
Pe Menaca.

PRIAMVADA
Și fata, venind cu gânduri rele,
A stat zâmbind în drumul sihastrului, l-a prins
Cu ochii ei cei dornici. Și-n urmă el învins
De patimi, și uitându-și că-i și preot, într-o zi...
(Se oprește roșind)

DUȘANTA
Și-n urmă?

PRIAMVADA
Tata Camva la nouă luni găsi
Într-un tufiș copila. El a crescut-o mare,
Și azi ea are tată, ș-o fată Camva are.

DUȘANTA
Știam o frumusețe, așa precum e ea,
N-o poți găsii oriunde, și orișicând ai vrea.

PRIAMVADA
Mai vreai să-ntrebi?

DUȘANTA
Vreau încă.

ANUSUIA
Răspunde-i înainte!
Eu știu ce vrea să-ntrebe...

SACONTALA
Cum nu! Tu, cea cuminte.

DUȘANTA
Aș vrea să știu că dânsa n-a pus vreun jurământ
Sa fie viața-ntreagă sihastră-ncodrul sfânt?
N-ar vrea să se mărite?

ANUSUIA
(veselă)
N-auzi? Știam că-treabă!
(Sacontala face semn Priamvadei sa tacă)

PRIAMVADA
Ar vrea - știu eu! Dar tata spunea că nu-i graba
S-o deie cuiva nora. Dara când îi va afla
Vreun mire cumsecade... Nu-i drept, Sacontala?

SACONTALA
Nu-i drept! Și taci!

PRIAMVADA
Ei, Doamne, ce rea ești la mânie!

SACONTALA
Să știi că-i pun eu mamei de ce-ai vorbit! Sa știe
Și mama ca tu-n fața străinilor vorbești
Ce nu-i la loc.

Priamvada
Te superi? De-atâta? Ce om ești!
Dar am glumit.

SACONTALA
Ce-mi pasa(pleacă)

PRIAMVALA
Stăi, stăi! Nu se cuvine
Să lași pe-un oaspe singur.

SACONTALA
Nu-i singur. E cu tine.
Și tu cu Anusuia.

PRIAMVADA
(Oprinde de mânecă)
Iubita mea, auzi!
Te-ai învoit cu mine un strat de flori să-mi uzi:
Așa ne-a fost tocmeala.

SACONTALA
Și ce?

PRIAMVADA
Te-așteapta stratul.
Dintâi plătește-mi, dragă, ce-a fost cu-mprumutatul.
(Sacontala ia vasul cu apă să plece)

DUȘANTA
Sărmana! Nu e-n stare să facă zece pași,
Așa-i de obosită. Și nici măcar n-o lași
În pace! Uite, pieptul ce grabnic i se zbate;
Și pletele-i desprinse îi râuri pe la spate.
Și vrând să-și prindă părul de peste-un umăr gol
Ce ostenit e brațu-i în ubletul domol
(Către Priamvada)
Și dacă tu pe dânsa o crezi neplătitoare,
Eu însu-mi ma fac platnic ș-o scap de ce-i datoare.
(Îi dă Priamvadei un inel)
V-ați împăcat?

PRIAMVADA
(Dându-i inelul îndărăt)
Primește-l. Cu dânsul ce să fac?
Rugarea ta-mi ajunge cu dânsa să mă-mpac.
(Către Sacontala)
Tu poți să pleci!

SACONTALA
(Pentru sine)
O, Doamne, ce ți-am greșit? Sunt beată.
Ma mir cum nu-mi pierd capul!

PRIAMVADA
Ei, ce? Nu pleci odată?

SACONTALA
(Mânioasă)
Dar ce? Tu-mi ești stăpână? De când ți-ș roabă eu?
Pot merge când îmi place, și stau aici cât vreu!

DUȘANTA
(Aparte)
Eu nu-mțeleg! Tot lucru așa de-ntors îmi vine!
Eu văd c-am prins-o dragă! Ori, Doamne, alta ce-i?
Nimic ea nu-mi raspunde fățiș, dar ochii ei
Sunt tot la mine...

UN GLAS DIN CODRU
Grabnic scutiți-vă locașul,
Sihastrilor cucernici! Perim aici! Arcașul
Aruncă-n peptul tânăr al cerbului săgeți!

Nebuni aleargă roibii şi fulgeră-ndrăzneţi
Pe urma sângerată de pas de căprioară!
Spre vârfuri suie moartea, şi-n văi apoi scoboară,
Şi codrul tot e-n clocot de-al armelor povoi —
Îşi bate joc Duşanta, de codru şi de noi!

FETELE
Duşanta?

GLASUL
Şi sălbatec din deal scoboară-n vale
Cu muget elefantul speriat, rupându-şi cale
Prin pomii sub care voi ziva vă rugaţi,
Prin sfântul râu, în care se scaldă cei curaţi!
Ah, vechile-obiceiuri sunt puse sub picioare!
E fum, e foc, e sânge şi moarte-ngrozitoare În codri!
Elefantul speriat de-un cal regesc,
Ne spintecă azi pânza sub care locuiesc
Sihastri sfinţi! Ajuns-am în vremile furtunii!

DUŞANTA
(Aparte)
Mă caută arcaşii! Ei umblă ca nebunii!
Se prind acum la luptă cu liniştea de veci.
PRIAMVADA
(Cu frică)
Şi mama e-ngrozită de grija noastră. Pleci?

DUŞANTA
Eu plec. Iar voi vă duceţi în linişte pe-acasă;
Să nu vă fie teamă. Arcaşii au să iasă
Din codru.

PRIAMVADA
Noi ne ducem. Şi iartă-ne. De-acum,
De vei avea vreodată prin codru să faci drum,
Mai caută-ne.
(Priamvada si Anusuia pleacă)
Dar vino, Sacontala. Ce-i asta?

SACONTALA
M-a prins un junghi. Mă doare, şi-mi rupe-n două coasta.
Nu pot să merg. (Se fine de piept)

PRIAMVADA
Dă-mi mâna.

SACONTALA
Încet! Ah, stăi, am dat in spin!
Mi-e tot piciorul de rană-nsângerat.

PRIAMVADA
Propteşte-te mai bine, să nu atingi pămânul.

SACONTALA
Acum mi-am prins de-o creangă de malica vestmântul;
Te rog desfă-l.

DUŞANTA
(Privind după ele)
Îmi pare că-s ţintuit pe loc.
S-a dus! Am fost în viaţă om prea cu mult noroc,
Căci zeii mi-au dat partea să văd eu adunată
În chipul unei fete frumseţea lumii... toată!
Ah, pentru ce sunt rege şi pentru ce-s silit
Să stau pe tron! Acolo, legat şi pironit
De-un tron! Acum simţ numai coroana cum m-apasă!
Îmi voi trimite astăzi pe toţi ei mei acasă,
Iar eu rămân în codru.
Dar pot altfel să fac?
Sunt eu de vină? Două nu pot să le împac
Deodată! inainte de plec cu trupul, iată,
Că inima-mi rămâne Întoarsă, tremurată,
Ca frunza, când în mână cu ramura alergi,
Iar vântul bate tocmai din partea-n care mergi.


Traducerea:George Coșbuc

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Kalidasa