E undeva o apă salmastră, izolată,
care când luna-n noapte revarsă lucruri bune
din cornul abundenţei, începe să adune
crâmpeie de lumină albastră şi curată.
La un izvor visează să curgă-n ea odată,
orfana ce de şansă în viaţă nu dispune,
şi c-o rumoare slabă, evlavioasă spune
o rugăciune care în cer e ridicată.
Dar când se lasă seara şi poleită-i zarea,
solemn vreo vacă trece, urmând încet cărarea,
prin pajiştea aceea frumoasă şi bogată;
şi-având pupila neagră aproape adormită
sărută cu tristeţe cea limfă chinuită
a apei care este mereu neconsolată.
Distribuie: