Joie de vivre (haibun)

Autor:Adina Speranta


Adăugat de: Adina Speranta

duminică, 10 iulie 2022

Dimineața a dat buzna în dormitor, afară, virușii se năpustesc peste oameni. Nepăsătoare, păsările ciripesc, pentru ele viața merge la fel, cu pași repezi. Citeam despre trăsăturile modernismului în seara de dinainte. Cum să schimb ceva în viața mea? Dacă despoi fiecare zi, ajung la același substrat: trăiesc albastru. Și doar tu știi ce înseamnă albastru. Zâmbesc și zâmbești.

niciodată gri
cerul de primăvară -
azi joie de vivre

Dup-amiază am comandat Upanișadele, poate înțeleg cum să elimin nimicul din fiecare zi. Filozofii adunate în câteva foi. Sau filosofii? A filozofa sau a filosofa? Care e diferența? Deja am început să-mi revizuiesc sistemul informațional, se pare, deficitar. În stradă, un om a pornit aparatul de tăiat iarba. Păsările au plecat.


cântecul mierlei
peste câmpul de asfalt -
ieri gânduri negre

S-a înserat și Vedele încep să lumineze. De patru ori patru, cunoașterea supremă a ființei. La ce îmi folosește? Un greier sare pe masa de pe balcon. E liber să meargă oriunde vrea, să se bucure sau să moară. Stă în fața mea și din nemișcarea lui înțeleg mai mult decât din o sută de cărți de cosmogonie. Privesc în ochii lui până când întunericul ne cuprinde pe amândoi.

la final de zi
cunoașterea de sine -
saltul unui greier

Înapoi în dormitorul tăcut. Luna „își strâmbă discul”, pe noptieră o scoică păstrată de anul trecut. Simt freamătul valurilor libere în moartea acestei scoici. Albastru, de patru ori patru albastru. Și doar tu știi asta. Zâmbim.

periplu în doi
prin ritualul vieții -
mâine altă zi

adina v.

8.07.2022


vezi mai multe poezii de: Adina Speranta


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Veșnicul măine...
Excelsior
duminică, 15 ianuarie 2023



Cartea va ajunge în curând la mine :)
Mulțumesc din suflet, domnule Vasiliu!
Adina Speranta (autor)
duminică, 17 iulie 2022



Stimata doamnă Adina Speranța
V-am trimis mai multe mailuri la adresa pe care mi-ați dat-o, să vă rog să-mi dați o adresa unde să trimite volumul Villon. Apelez la comentariul acesta, pe care sper să-l accesați, fiindcă emailurile mele cred că ajung la Dumneavoastră în spam. Adresa mea de email este advasiliu03@gmail.com. Cu cele mai bune gânduri, Adrian Vasiliu
advas
luni, 11 iulie 2022