Tu, piramidă, stâncă din ocean!
Spune cu glas de păsări de pe mări,
Că te-nveleai cu fluvii-n depărtări.
Şi te-ascundea de soare un ecran.
Dar o putere-apoi ţi-a dat elan
S-abandonezi profundele visări,
Să dormi pe tunet, pe lumini din zări,
Nori reci să-ţi stea pe frunte an de an.
Tu nu răspunzi, te-ai scufundat în vis!
Şi-n două veşnicii mereu trăieşti –
Una-n văzduh şi alta în abis;
Azi eşti cu vulturi, ieri erai cu peşti –
Din ape un cutremur te-a înălţat,
Numai prin el ce eşti ai arătat.
Distribuie: