Cântecul de noapte al vânătorului - Johann Wolfgang von Goethe

Mă furișez prin câmp, tăcând,
Și pușca-n mâini o țin.
Mi se năzare chipu-ți blând,
O, chipul tău divin.

Te plimbi tăcută, calci domol
Pe câmp și prin vâlcea.
Au chipul meu nu-ți dă ocol?
Nu îl zărești cumva?

Acel ce-n lume este dus
E-acum pribeag, mâhnit,
La răsărit, că și-n apus,
Că-atunci te-a părăsit.

Când mă gândesc la tine-acum,
În ceruri parcă-aș fi;
Îmi e în suflet nu știu cum:
Să te visez mă-nbii.


Traducere de I. Casian Mătăsaru

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.