Izvorâre

vineri, 20 mai 2016

Când întunericul pătrunse
În partea-ncercuită-n zare
Ca înțelesurile-ascunse
Stele clipiră-n fremătare.

S-au mistuit măsuri de craine,
Iar umbrele se dau cu ceață
De parcă-n tatuaje, taine
S-ascund râzându-ne în față.

Apare un instinct sălbatec
În liniștirile atente
De pierd abacul matematic
Și teoriile stridente.

Ceva ce nu se mai supune
În evoluții născocite,
Iar cugetările nebune
Măsoară spații infinite.

Întemnițarea mea în muncă
Rămase undeva uitată,
Iar sufletul mi se aruncă
În cer ca ruga înfocată.

Spre-nalt luminile invită
Să-mi fie avântat vozglasul...
Un beat cântarea potrivită
Prin preajmă-o caută cu glasul.

Mai ard cu falsele lumine
Și țipător de mărunțele
Geamuri atâta de străine
Cu pelerine de perdele.

Iar mie-mi vin de sus răspunsuri
Care încearcă să se-nscrie
Pe foaia mea în neajunsuri
Și-n altă viață mă îmbie.

De simt cuvintele cum cresc cu
Melodioasa panoramă
De parcă domnul Eminescu
Prin noapte fericit declamă.

Banale ori neînțelese,
Doar știu că-s ale mele numai -
Frumosul să mă întrețese
Acestei scriituri cutuma-i.

Și scris fui până-n ziuă nouă,
Iar eu uitând de tot și toate
Din nou citeam lacrimi de rouă
Pe lângă gură-mi nesărate.
Victor Bragagiu

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: