Şivă - Mariana Marin

Cu o râvnă potrivită mai degrabă
fabuloaselor ei construcţii din pene,
începuse să-şi numere pistruii.
Fotografia aceea jupuită de craniu,
un fel de plută a meduzei,
îi naviga imaginaţia.
- Mi-e silă, mi-e scârbă, mi-e lene,
obişnuia atunci să cotcodăcească
piticul casei.
- Vrei tu această madlenă vineţie
ferecată-ntre pagini,
îi spunea ea înfrigurată.
Vrei tu să guşti
din memoria acestei vieţi
fără de veşti
şi zile fără de mine?

Niciodată nu i-a răspuns piticul.

De-ar fi fost să stea şivă,
după cum se întâmpla la popoarele vechi,
pentru toate câte pierduse,
atunci viaţa ar fi devenit
ceea ce nu a ajuns până la mine.

ameţitoare contemplaţie a unei fotografii
jupuite de craniu.

Adăugat de: Lucia

vezi mai multe poezii de: Mariana Marin



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.