Poezii despre Iubire:

Niciodată,
prin nici o primăvară,
oricât ar fi înflorit
zâmbete și lumi,

Buze arse

Știu, timpule,
Ai ars și tu în așteptare,

Vechi format

În atic albumul își trăiește soarta,
Durerea-i gălbenește paginile-n colțuri,

Clopotul vestește,nu-i zi de sărbătoare,
Sufletul meu acum se-nalță-n zare;
Îngerii de brațe mă duc,acolo să mă țină,
În lacrimi covârșitoare ai mei plâng și suspină.

M-adăpostesc de frigul de afară în fața focului din șemineu. Mă aștepta, de-un timp, fotoliul meu și-a vrut să vadă, iar, cum timpul zboară. Am răsturnat clepsidra iar și iar, să-i fac pe plac și lui, părându-mi mie că-i timp ce trece cu melancolie spre lumea-n care a plecat gerar.
Era într-adevăr, în atmosferă, ceva ce semăna c-un freamăt vag al clipelor sub vraja unui mag, iar liniștea părea că-i mesageră.
Și pleoapele-mi erau, cumva, vrăjite, căci se lăsau în susurul de șoapte să cadă ca în visele de noapte sau ca-n acele clipe obosite ce mai apar, de-un timp, la câte-un ceas pe care îl aștept cu bucurie, gândindu-mă la visul ce-o să-mi fie, în oboseala zilei, scurt popas. Iar susurul acela, ca prin vise, a devenit povestea din deșert pe care mi-o spunea, în ritm alert, nisipul cel cu zările închise.
Era povestea unui beduin ce rătăcea în iadul din Sahara și mai privea, din când în când, brățara tocmită-n depărtatul loc străin.

Mi-e dor

Mi-e dor de tine, dragul meu, mi-e dor să te privesc,
Îmi amintesc cum jubilam gândind că te întâlnesc,

Este diamantul roz
Mult râvnit de vânătorii de comori.
Nu taie niciodată aripi,
Ci le dă îndrăgostiților aripi

În apa din izvorul nemuririi,
Se-adună-atâtea visuri din trecut
Încât devine împotriva firii
Să mai păstrezi din cele ce-au durut.

Te vreau pe tine

Iubita mea, mi-e dor de tine,
Tu iei când pleci un pic din noi,

Sper ca într-o zi
Noi doi ne vom regăsi;
Scriu rânduri, le aștern pe cer
Stelelor îndepărtate nu-ncetez să te mai cer.