Poezii despre Iubire:

Aș vrea să beau un strop de fericire
Păstrată pe-ale buzelor veșmânt...
Să nu existe lacrimi în cuvânt,
Când te-oi cuprinde tainic cu iubire.

Dacă-ntre noi sunt numai despărțiri
De ce pe lume ne-am născut odată...
De ce în suflet strângem amintiri
Dacă durerea o lăsăm la poartă!?

Noaptea asta mă distrugi.
Dar chiar de sufletul mi-l frângi,
Ințeleaptă-i vraja ta...
Distrugându-mă, înviu.

Știam că te întorci. Cum ai putea
să nu simți pe obrajii tăi cum vântul
îți curmă, prin sărutul său, frământul
și te-nsoțește cu iubirea sa?

Iarna ta,
adiere de colinde
peste așteptările raiului meu.

Pribegeam prin ere, căutând lumina
Care să-ntregească scânteierea mea,
Biată licărire ce putea scădea
Colindând eterul, negăsind grădina,

Tu n-ai murit.
Darămite eu să mor.
Sunt prea avară în drumul nostru
Sfâșiat, de-o cruce.

Cu lungile ecouri rămase agățate
pe dorurile mute, venite din trecut,
aud și glasul vostru, iubite neuitate,
rămase-n amintire pe brâuri de sărut.

La simfonia frunzelor căzute,
Plâng arămiu copacii peste noi
Și suflă vântul în corzi de alăute,
Concertul unui anotimp trăit în doi.

Tu râzi și totuși tristă, cu ochii mă petreci,
Când nopțile în mine-s din ce în ce mai reci.
Căci am iubit odată, dar astăzi nu mai pot,
Dacă a ars iubirea, s-a stins în noi de tot.