Îți amintești primul miracol?

Autor:Liliana Trif & Ioan Grigoraș


Adăugat de: nutzu

sâmbătă, 17 februarie 2018

“Pentru că revelaţia unirii desăvârşite aceasta e:
te regăseşti pe tine în clipa când te pierzi.” Mircea Eliade

- Cum se numea povestea-n care iarna
N-avea sfârșit? Regatul ei de gheață,
Nestrăbătut de nimeni niciodată,
Împodobit cu țurțuri fără viață

Eu l-am parcurs... Nu am nicio dovadă,
De ce vrei tu să îmi găsești o scuză,
Când urmele acestea pe zăpadă
Sunt tot ce am și tot ce mă acuză.

Pe unde-am fost te-am căutat cu trudă
Și de-a fost greu, la capătul ideii
Am înnodat miracolul iubirii
Și am plecat spre Cana Galileii.

- De ce crezi tu că biblica-ntâmplare
S-a consemnat, acolo,-n Galileea,
Când apa-n vin şi mugurul în floare
S-au preschimbat? Bărbatul şi femeia

Au fost sortiţi pe veci să rotunjească
Destinul ca pe-o pâine arsă-n vatră,
În carnea lor anafura cerească
Şi-a-nfipt adânc tulpina ca-ntr-o piatră...

De-aceea-ţi jur că nici hotarul iernii,
Nici gheaţa ei, atotstăpânitoare,
Nu-mi vor opri cărarea spre vecernii
Să-ngenunchiem tăcuţi lângă altare.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș


vezi mai multe poezii de: nutzu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.