Este primăvară, soare
şi merii sunt albi de floare.
Dinspre livezi te îmbie
un parfum ce se transformă
în suc dulce-acrişor,
avâd aromă de măr.
Peste vară, merişoare
mai întâi verzi la culoare
se transformă într-o noapte,
în merele acum coapte.
Mărul galben îl îmbie
sub a arşiţei văpaie,
setea-i pârjoleşte trupul
şi Adam doarme pe-o claie.
Se trezeşte şi zăreşte
mărul auriu din pom
şi fără sa stea pe gânduri
îl înhaţă – măi, ce om!
Mărul îi rămâne-n gât,
deşi Adam tot înghite,
o sa vadă lumea-ntreagă
ce-ai făcut pe negândite!
Într-o altă poieniţă,
Eva cade în ispită
şi culege două mere,
dar precaută, chitită,
le ascunde sub cămaşă
să nu fie oropsită...
Merele sunt parfumate,
acrişoare, mari şi roşii –
că se văd de la distanţă
şi îmbie pofticioşii.
Adam o vede pe Eva
- jos în vale, la izvoare
şi-l cuprinde marea sete
văzându-i merele-n zare.
De sub tufe lunecând,
într-un măr-domnesc se suie
şarpele chitit să-i facă
- fructul oprit să-l înceapă.
Se preface că nu ştie
şi să-ncerce îi îmbie,
cu un mare măr-domnesc,
pe cei doi ce nu-ndrăznesc.
Pentru mărul roşu, mare,
calcă porunca-n picioare...
Mai târziu, pe luna plină,
Eva si Adam suspină,
dar suspină de plăcere
– a-nceput luna de miere,
chiar acolo, jos, pe-o claie,
în grădina lui tataie...
vezi mai multe poezii de: miana
Detalii poezie:
Distribuie pe: