Ipotenuza despărțirii

Autor:Adina Speranta


Adăugat de: Adina Speranta

duminică, 17 septembrie 2017

Un punct comun cândva, iubirea,
a-ngemănat două destine-
un Tu de-un cromatism aparte,
un Eu pierdut printre ruine.

Eu-doar amurgul vietii-n care
strânsesem vise prezumtive,
iar Tu-un răsărit sălbatic
printre iluzii primitive.

Ca-ntr-un delir scăpat din cușcă
ne-am întâlnit instinctual,
gândiri diametral opuse
unite-n punctul virtual.

Eu desenam spre est confuzii,
un strigăt germina în ele,
spre vest, te sufoca o vară
din algele uitate-n piele.

Învinși de-această geometrie
în care ne-am jucat de-a mirii,
săpăm cu semne de-ntrebare
ipotenuza despărțirii.

Adina V.

09.07.2017


vezi mai multe poezii de: Adina Speranta


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Nu-i nimic, am înțeles ce ai vrut să spui, Florian :)
Cu drag!
Adina Speranta (autor)
sâmbătă, 16 decembrie 2017



Evident, Adina, ca ma refeream la extremele diametrului... Cum altceva? (Ce-i drept, formularea mea, in aceasta privinta, nu a fost, poate, cea mai fericita.)
florianruse
vineri, 27 octombrie 2017



Multumesc, Florian, pentru popas si apreciere :)
Cât despre enunțul tău legat de triunghiul dreptunghic...hmmm...să fie vorba de extremele diametrului? Conditia cred că e alta: unul din puncte sa fie tangential cu altul, mă rog, proiecția lui.
Căt despre poezie, ipotenuza aceea unește, așa cum bine ai înțeles :)
Cu mare drag :)
Adina Speranta (autor)
marți, 26 septembrie 2017



Vezi, tocmai acea ipotenuza (a despartirii), de care spui pe undeva, ar fi putut salva de fapt situatia:
Gandeste-te intai la un cerc (al dragostei), iar apoi la o mica proprietate a cercului geometric care spune ca orice punct C de pe un cerc unit cu punctele de extrem A si B ale diametrului cercului, face ca Dreapta AB sa fie ipotenuza in triunghiul (ABC). (Evident, conditia de baza este ca A,B si C sa fie diferite...)
In sfarsit, lasand deoparte "impresiile" (ma refer desigur la ale mele... :) ) de ordin matematic, mi-a placut poezia.
florianruse
luni, 18 septembrie 2017