Ars poetica - Ion Șiugariu

lui Ovid Caledoniu

Aici e numai luptă aspră pentru soare,
În fiecare lacrimă din vis se zbate
Chemarea înălţimilor nemuritoare
Şi frica tot mai mare de singurătate

În fiecare strigăt arde o dorinţă
De împlinire nefirească şi lumină,
De ridicare peste propria fiinţă
Şi de cunoaştere înaltă, cristalină.

Spre altceva o fugă crudă ne frământă
Şi rătăcim adesea singuri printre gânduri.
E rugăciunea cea mai pură şi mai sfântă
Tăcuta aplecare seara peste rânduri.
Ispitele pământului rămân departe
Şi numai cerul, enigmaticul, ne cheamă.
Pe albe cărărui pornim, ce duc spre moarte
Cum am porni spre înviere, fără teamă.

Că nu dorita linişte ne preocupă
Ci numai truda de-a ne înălţa spre ea;
Nu ceea ce avem în noi, ci goana după
Necunoscutul ce nicicând nu-l vom avea.

Şi ne atrage nemurirea din cuvinte
Nu pentru ceea ce prin ea în vremi vor fi
Ci numai pentru frământările prea sfinte
Şi bucuria unică de-a le râvni.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Ion Șiugariu