Vinicer - Ion Pillat

Ajuns în miez de toamnă, iţi dai cu spaimă seamă,
Când chiotă culesul în drumul lui spre cramă,

Că despre lucrul viei vorbit-ai prea puţin.
Şi totuşi - o, poete uituc - cu subiect plin

De poezie gravă aveai la îndemână
Cum viţa peste iarnă adoarme în ţărână

Ca omul de la ţară culcat în ţintirim
- Dar taina adormirii acesteia n-o ştim -

Apoi Prier când vine pe-Argeşului apă,
Cum săpătorii viţa pe dealuri o dezgroapă;

Cum tremură golaşă ca pruncul şi-o botează
Şi mierla cu un cântec şi soarele cu-o rază;

Cum coarnele le leagă vierul de arac,
Cum taie joardă slabă şi lemnul prea sărac...

Dar plânsul sfânt al viţei nu-l vei cânta tu oare
Cu lacrima lui clară, de ochi vindecătoare?

Dar despre sulfatare nu pomeneşti nimic,
Nici despre boala viţei ce "folexera"-i zic!

Cum vrei atunci, poete, ca un viticultor
Din cartea-ţi să culeagă un sfat folositor:

Pe raftul librăriei, uitată, o să şadă.
- Povețile şi tâlcul le ştiu de mult. O cadă

Cu must de tămâioasă mai bine să-mi aduci,
Şi în ceardacul casei, în tihnă şi-n papuci

Ca Anton Pann de veseli când da de un nerod,
Cu metodologie să bem al viţei rod.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Pillat