Scutul Minervei XIV - Ion Pillat

XIV

Nespovedită mie ce grijă îți apleacă
Profilul pur pe brațul în lance răzimat?
Ce chin tăcut, zeiță, în marmură săpat,
Îți adumbri pleoapa de lacrimi pururi seacă?
Credeam că numai omul cu mintea lui săracă,
Divino, se frământă de patimi turburat.
Ce săgetare-ascunsă un zeu dușman ți-a dat?
Chiar rănile lui Eros cu vremea au să treacă.
Mi-a spus nemuritoarea: — ”Grăiești ca muritorii.
Sub alte legi stă neamul din care m-am ivit,
El n-are-amurg, nici noapte și nu cunoaște zorii.
Ce m-a durut odată, mă doare pe vecie
Dar din senină pace și chinul otrăvit,
Mi-a învățat cuvântul înalta-i simetrie.”

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Pillat



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.