Și pe hotar va ninge - Ion Horea

Ne-alungă vremea totuși! Încet, încet se trec
Aceste mâini crescute și trunchiul lor întreg.
Ce vânturi cheamă, Doamne, din goluri depărtate
Și-mi clatină făptura și rupe crengi uscate?
Pe vremea când pământul mă aduna tăcut
Din mâlul nu știu cărui tărâm necunoscut,
Și praf ceresc, la ceasul când îmi ardea pe creștet,
Nu-nțelegeam foșnirea frunzișului meu veșted,
Nici laudele spuse și semnul de iubire,
Cum se mai pot întoarce-n tăcere și-n jelire.
De n-ar fi prea devreme, de n-ar fi prea târziu,
Când ultimele versuri va fi să mi le scriu,
Când tu vei fi plecată oricum, chiar de-ai mai fi,
Și pe hotar va ninge și noi ne vom privi,
Doi oameni de zăpadă ce-au fost lăsați afară -
Și-n casă-i cald și lampa s-aprinde către seară...

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Ion Horea



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.