Boaba și Sămânța - Ion Horea

Boabă, bob:
cuvânt închis, unitate sferică
nici o rupere, nici o spargere
neted, egal în toate sensurile salee.
Sămânță, cuvânt spart,
deschis, se face mătreață, pleavă, zob,
se rupe, se împrăștie, se arată.
Boaba se ascunde în sfială, în umilință,
Sămânța, explozie feminină, germinativă,
nu se suportă în valoarea sonurilor sale.
Să, început de acțiune
să facem ceva, să spunem, să pornim, -
mân, mânare, a mâna înainte, a amâna,
mâna dreaptă care aruncă, mântuire, -
Să mân, să rămân peste noaptea făpturii mele,
să mai rămân, până vine spargerea definitivă, -
ță, dimineață, strungăreață, măreață,
nu mai rabdă să mâie, să mân...
Bob, boaba, bobotaia, boboteaza,
sfințirea, aducerea în sine-mi, în mine-mi,
bobul își pierde forțele ascunse numai o dată
în bobotaie
cum și păstrarea lui pierdută din păstaie
în acel taie al văzduhului și ascuțimii.
Bobul își pierde gravitatea menirii
personalitatea cosmică
individualitatea misterioasă,
el, ascunsul, miniaturalul,
bobul de rouă, de ființă a pământului,
numai atunci când vine un ș, un oa, ca un orăcăit,
un șodoman de ș, un urlător de oa,
și se sprijină pe finalul că, după l, ca o limbă căzută,
cărare, cădere, cășunare, cădelniță,
în ardere, în bobotire ascunsă,
în cămara mai multora, în călăuzire spre ceva
îl pierde pe ușor auzitul b, sprijin și rotunjire,
și ajunge bubă, buboi, umflătură, cocoloșire,
o boșoalcă, nimic mai mult.
Sămânța se împrăștie, se arată.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Ion Horea



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.