Hotarului asemeni, mi-e sufletul prea plin
De lumea vegetală, de păsări și insecte,
De forma animală spre care mă înclin
Mereu în căutarea mișcărilor perfecte.
M-am ridicat alături de plopul foșnitor,
Din umbra clătinată a sălcilor pletoase,
Îmbrățișând azurul înalt, tremurător
Și transparent, cu luna de forma unei coase.
M-am scuturat de greieri, și-ascultă-i în amurg
Cum tremură din aripi ușoare și înguste!
Prin sufletul meu, grâne în valuri albe curg
Și-n umbra lui coboară verzuile lăcuste.
Civilizații strânse și arse în deșert,
Și forme viitoare de piatră și metale
Le bănuiesc în lumea câmpiei și, pe sfert,
Încerc să le alătur luminii vegetale.
Din rădăcina prinsă de brazdă, și din spic,
Și din păstaia coaptă închisă ca o carte,
Cum și din ciucălaie cu bobul des și mic
Pământul își desprinde noi forme, mai departe.
Covoarele de iarbă întinse până-n prag,
Grădina și pământul cu poame și bucate,
Și vitele cu lapte, și vitele ce trag,
Și frunza foșnitoare, și crengile uscate
Mă înconjoară toate din zori în asfințit
Și-mi dau atâta pace și-atâta desfătare -
Și gândul ca o coasă întins și ascuțit
Nebănuit răsare din lene și uitare.
II
Din creanga nopții cade o boabă ce s-a smult,
Și parcă simt că-mi arde în palmă, cât aluna.
Mai scutur și eu creanga, departe, și ascult,
Și-aștept cu-nfrigurare să-mi intre-n casă luna.
Albastru, peste câmpuri, și străveziu și stins,
Pândarul nopții trece tăcut printre bucate -
Parc-a trecut o pală de vânt și s-a atins
De fruntea gânditoare a salciei plecate.
A mai trecut o clipă, a mai trecut un ceas,
Și argintează noaptea hotarul, și-i răcoare;
Și vântul, printre tufe și porumbiști rămas,
Se scutură de frunze cu gesturi trecătoare.
Ascult, și-n pacea nopții mă înfior și tac,
Și-mprejmuit de umbre și de bucate coapte,
Desăvârșit în sine-mi mă simt ca un copac,
Sub lună petrecându-mi cu păsări mari de noapte.
Pe fiecare frunză topită-i câte-o stea,
Și fiecare clipă mă-ncercuie-n tăcere,
Și luna se așază pe-o creangă să mai stea,
Și vântul câe-o frunză pălindă îmi mai cere.
Mi-e creștetul aproape-n tărâmul celălalt
Și înțeleg chemarea acestor nopți senine,
Când iarba rourată a cerului înalt
Își scutură lumina stelară peste mine.
Distribuie: